Strigă Domnul

Strigă Domnul, strigă iară,
Înc-o dată strigă tare,
Rândurile să se-adune,
Căci văzu în adunare,
O racire mai profundă,
Între frați, între surori,
Care-și strâng ca moștenire,
A pământului valori.

Strigă Domnul cu glas tare,
Că-ntre noi suntem străini,
Stăm la mare înălțime,
Și de noi suntem toți plini,
El ne cere-o coborâre,
Dragoste și unitate,
Căci în ziua judecății,
El coboară cu dreptate.

Strigă Domnu-n a Sa milă,
Căci de sus El a văzut,
Cum poporu-ales odată,
El pe cale a căzut,
Murmurând mereu în vremea,
Care astăzi a venit,
Stând pe loc în despărțire,
Dezbinând ce a unit.

Strigă Domnul, ne vestește,
Adevăru-adevărat,
Ce-l spune de multă vreme,
Că poporu-i dezbinat,
Că e mult prea multă ură,
Că e multă azi mândrie,
Dar poporul nu ia seama,
La ce Domnul nostru știe.

De și-ar arăta mânia,
Multe întrebări ar pune,
De ce Doamne, de ce mie,
Dar de ce... poporu-ar spune,
Însă astăzi când vorbește,
Domnul nu e ascultat,
Nici de-acei străjeri ce-odată,
Din țărân-a ridicat.

Auzim multe vedenii,
Chear și prorocii azi vin,
Dar poporul doar aude,
Și se-ntoarce iar în chin,
Căci neascultarea este,
Viața ce-i doar în suspin,
Fără pace și iubire,
Azi în care toți trăim.

Ce ne spune astazi Domnul,
Tuturor ne cere El,
Să ne pocăim cu toții,
Cel bătrân... cel tinerel,
La sfințire El ne cheamă,
La profunda curățire,
Ca s-avem cu toții parte,
De-a Lui dar... de mântuire.