Strig azi către nori

Strig azi către nori căci iată, cerul l-au acoperit,
Și întreg văzduhul Doamne, el un plan a zămislit,
Vrea ca să mă-ndepărteze, astăzi de iubirea Ta,
Să mă ducă-n lumea-n care, să ajung eu nu aș vrea.

Le spun lor... ca la o parte să se dea din calea mea,
Ei ființa să-mi oprească, niciodată n-or putea,
Căci spre cer mi-e alergarea, și-nspre cer cine se-ndreaptă,
Ei sunt fii de-un mare Rege, ce le este lor El Tată.

Le spun norilor să fugă, căci o mână se strecoară,
Printre ei, și lângă mine se oprește când coboară,
Căci Acel ce-mpărățește cerul și acest pământ,
El mi-aude mereu glasul, și când tac... știe-al meu gând.

Îmi aduce alinare, când adânc mă tulburați,
Voi deasupra mea întruna, norilor vă scuturați,
Mâna care se coboară, ea mă mângâie ușor,
Ea mă umple cu putere, printre voi eu ca să zbor.

Strig... căci voi a mea strigare, nu o veți putea opri,
Va ajunge pân-la tronul, Celui ce-mi va auzi,
Și suspinul ce-i fierbinte, plânsul meu ce-i cu amar,
Voi vă-ntinde-ți azi pe ceruri, s-o opriți... dar în zadar.

Îmi întunecați cărarea, cu a voastră umbră deasă,
Dar lumina Celui veșnic, mă conduce ea acasă,
Azi de voi nu mi-este teamă, căci sunteți voi trecători,
Soarele mereu răsare, norilor... de după nori.

El e cel ce este veșnic, El e pururi sfânt și viu,
El îmi stă mereu aproape, când pe ceruri în pustiu,
Apăreți voi plini de teamă, căci a-ți vrea să mă opriți,
Voi opriți-vă... pe mine, nu puteți să mă opriți.