Străinul însetat

Pe-un drum cu-o arșiță de soare,
Urca Străinul însetat,
Hrănit din clipele amare,
Să urce El nu a-ncetat.

Era strain pentru păgânii,
Ce nu se-opreau în a-l lovi,
Ei n-ai crezut ca e Mesia,
Ce poate moartea birui.

Desculț... rănit, plin de durere,
Purta iubirea-n pieptul Său,
În gând întreaga omenire,
Un Fiu de mare Dumnezeu.

Ducând o cruce și-o povară,
Fără de vină judecat,
Tăcea Străinul sub ocară,
Căci ne-a iubit neâncetat.

Plângeau și îngerii în ceruri,
Și fiarele de pe pământ,
Căci cel Străin împins la moarte,
Era un Rege-un mare sfânt.

O bătălie sus pe cruce,
Ducea fiind crucificat,
Când noaptea-n ziuă răsărise,
Dar lupta El nu a lăsat.

Răbda străpungerea ce spinii,
În fruntea Lui adânc săpau,
Sub cruce pe pământul groazei,
Din El de sânge stropi curgeau.

Ciocanele se auziră,
Dar El sub ele doar tăcea,
Să împlinească voia sfântă,
Întreg pământul a salva.

Nu la oprit din drum o cruce,
Nici bicele ce l-au lovit,
Dar nici mulțimea de pe margini,
Mereu ce l-a batjocorit.

Nu l-a oprit nici suferința,
Dar nici durerea cea mai grea,
Căci mai presus de toate Domnul,
Cu foc aprins El ne iubea.

Ne-a dăruit un loc cu soare,
Ce nu își are-un asfințit,
Pe-un vârf de deal urcat sub bice,
Când pentru noi El a murit.

Ne-a dăruit o veșnicie,
Prin cuiele ce i-au bătut,
În mâini pe crucea blestemată,
S-avem în cer un început.

Durerea Lui e auzită,
Și azi o strigă glasul Său,
Și azi mai dă El mântuire,
Nemărginit e Dumnezeu.

Nemărginit în bunătate,
În dragostea ce sa văzut,
Când pentru noi doar suferință,
Ducea mereu umil... tăcut.
Amin