Strainul

Am intilnit pe drum odata
un om cu pas domol si rar
ce-avea privire-ngrijorata
s-in ochii lui ardea un jar

Mergea neinsotit pe cale
era strin si obosit
si m-a privit cu bucurie
in clipa când ne-am intilnit

un glas de emotii straine
atunci incet eu i-am soptit
De ce esti trist si plingi,straine?
de ce esti singur, parasit?
cind tu porti ceru-ntreg cu tine
si-atâtea raze de zenit

dar mâinile de ce au semne?
cu cine te-ai luptat din greu?
si fruntea ta ce poate sa insemne
de parca ar sângera mereu
si asa incet printre suspine
strainul mi-a raspuns plâgând
cu glasul ce parea ca vine
ca un suspin atâit de adânc

Eu eram singur inainte
la Tatal meu ce m-a facut
iar prin iubirea Lui fierbinte
pe toti prin Mine i-a primit

Straine, eu nu ma mai despart de tine
caci mi-ai aprins in piept vapai
primeste-ma o, tu, staine
ca sa te apar de cei rai
ca mama imi povestea odata
de un om atit de bun sfânt
hulit si alungat de gloata
strain si singur pe pamânt
ISUS venise atunci in lume
si lumea sus pe lemn le-a pus
era batjocorit de lume
O! nu esti Tu acel ISUS?
si atunci incet, printre suspine,
se ridica incet in nori
si-atuncea eu, disperat in mine ,
am inceput sa strig STRAINE
Tu nu mi-ai spus ca esti ISUS

AMIN!