text Poezii crestine

Străin prin lume trec adesea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Străin prin lume trec adesea

Străin prin lume trec adesea,
Prin încercări ce vin și vin,
Mă duce drumul suferinței,
Pe un adânc ce-i de suspin,
Dar teamă n-am cu mine-i Domnul,
Prin lumea care mult ar vrea,
Să mă răpună-n lupta care,
Nu e ușoară... este grea.

Trec peste munți și văi întinse,
De groază pline uneori,
Dar eu pășesc doar înainte,
Spre cerul plin ce-i de valori,
Cu mine-i dragostea cerească,
Care puteri îmi dă mereu,
Cu mine-i Cel ce-mi este-n viață,
El mie-n toate Dumnezeu.

Trec marea plină de necazuri,
Ce tulburare vrea să-mi dea,
Dar tulburarea nu m-atinge,
Căci Domnul este-n barca mea,
La mal pe mine mă conduce,
Nu lasă-n mare să mă-nec,
Chiar dacă valuri ea ridică,
Sub ele-ntruna mă aplec.

De cei ce stau ades pe margini,
Cu mâini întinse și lovesc,
Eu trec ușor... în mine-i Domnul,
Cu El eu pot doar să iubesc,
Și dragostea îmi dă putere,
Să urc pe dealul ce e greu,
Pe culme sus... m-așteaptă Domnul,
Acolo vreau s-ajung și eu.

Voi trece de aprinse vremuri,
De zilele din nopți târzii,
Căci așteptarea mi-e la cruce,
Din mâna Celui ce-i dintâi,
Voi trece eu chiar și de ele,
Căci veșnicia este sus,
O voi petrece împreună,
Cu Domnul meu, cu-al meu Isus.

Străin sunt astăzi eu prin lume,
Știut de-un singur Creator,
De toate El doar mă păzește,
Și se-ngrijește să nu mor,
Căușul palmei Lui îmi este,
Un adăpost în vreme rea,
Ca nimenea și niciodată,
Să nu îmi stea în fața mea.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>