Strabatem vesnicia

Imi amintesc de-o zi cand asezat pe spate
Retras in locuri stramte departe de multime
Cand zgomotul de plumb se ineca in noapte
Eu savuram cantarea ce rasuna din tine.

Ma ridica pe culmi refrenul vocii tale
Din care si-azi abunda puternica iubire
Si orice alte voci m-i se pareau chimvale
Ce ma trageau in jos spre ne-implinita fire.

Prin versurile tale tu intonai iubire
Si-am cautat momentul cand rima s-a oprit
Sa-ti spun ca al meu suflet ce e ascuns in fire
S-a indragostit de tine cu-ecou in infinit.


Atunci priveam in parte si-mi intaream credinta
Speranta mi-era sora cand te vedeam aleasa
Dar Dumnezeu de-atunci de cand ne-a dat fiinta
El a stiut ca tu vei fi a mea mireasa.

Ce plan,ce viziune,ce mare-i bucuria
Cand stiu ca Tatal nostru e Cel ce ne-a unit
Caci tot ce leaga Domnul strabate vesnicia
Si dragostea divina nu va avea sfarsit.

Amin!

Poezie scrisa pe 15.07.2010