text Poezii crestine

Stim...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
Ştim...

Ştim în cine ne încredem, azi şi-ntotdeauna
Cine ne va-ntâmpina cu răsplata, cu cununa
Este Tatăl îndurării, ce viaţa ne-o susţine
Sub ocrotitoare aripi, pe vecie, El ne ţine.

Ne îndrumă ne-ncetat, ne dă Har cu mână largă
Bunătate şi iubire toarnă peste lumea-ntreagă
Nu ne despărţim de El nici în cruntă prigonire
Aşteptăm cu dor pe Mire, aşteptăm a Lui venire.

Ştim cine-a venit la noi din celestele palate
Să avem o viaţă nouă şi păcatele spălate
Trandafirul din Saron, Adevărul, Pâinea vieţii
Lui îi dăruim fiinţa chiar din anii tinereţii.

Lui îi datorăm o viaţă de trăiri înmiresmate
Doar în El putem tânji la comori şi nestemate
E Lumină pe cărare, este Calea spre răsplată
Ne-ataşăm mereu de El, nu-L rspingem niciodată.

Ştim cine ridică piedici ce-ar putea să deruteze
Mersul spre Palatul sfânt să-l facă să înceteze
Este Şarpele cel vechi cu otrava lui mortală
E expertul în doctrine ce produc doar ameţeală.

Este Leul ce răcneşte că-i setos de devorare
Nu-i satisfăcut pe-afară, intră şi în Adunare
Bine ştim ce urmăreşte, ştim şi ale lui invenţii
Ştim că poate dărâma cu perfidele intenţii.

Ştim unde sfârşeşte calea ce-o parcurgem fericiţi
Sus în gloria cerească cu toţi sfinţii preaiubiţi
Nu ne-abatem din cărare, nu vrem glorii ce apun
De Hristos nu ne despartem, e Păstorul cel mai bun.

Bine ştim cum bine Pavel a ştiut cine-a fost scutul
Ce l-a ajutat să-nfrunte valul şi necunoscutul
Ştim în cine ne încredem, cine zilnic ne conduce
Este Cel ce-a pătimit şi-a fost înălţat pe-o cruce.

gc/ti/oct.2005





















Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>