Sterge-ți lacrima mireas-o

Sterge-ți lacrima mireas-o,
Tristă tu să nu mai fii,
Mirele îndat apare,
Ve-i zbura spre veșnicii.
Nu deschide întristării,
Întristarea-ți va păta,
Haina cea de sărbătoare,
Și-al tău cuget... căci e rea.

Fii ca pasărea măiastră,
Care zboară ne-ncetat,
Și un cânt al biruinței,
Să înalți în zbor curat,
Aburul de nori pe tine,
Să nu poat-a te opri,
Să privești spre răsăritul,
Care nu va asfinți.

Strânge roadele iubirii,
Dăruiește-o zi de zi,
Să iubești fără măsură,
Înapoi tu nu privi,
Să pășești pe ape multe,
Lasa-n urmă văi adânci,
Neoprită fii chiar dacă,
Drumul trece printre stânci.

Iată trâmbița răsună,
Ești tu gata de-a pleca? ,
Cu suspine-mpodobita,
Cu ce-i plină tolba ta? ,
Candela îți este plină,
Sau ai ațipit pe drum,
Cercetează-te mai iute,
Ești la capătul de drum.

Tu mireasă fii trudită,
Pe pământ doar alergând,
Și sub soare și sub stele,
Ce vre-o dată nu se sting,
Să culegi asemănarea,
Cunoscută ca să fii,
Când vei sta în față Celui,
Ce-i Stăpân în veșnicii.

Bucuroasă-n suferință,
Fii mireasă-n calea grea,
Suferința pentru Domnul,
Binecuvântare-i ea,
Este-un har chiar și necazul,
Care parcă-i nesfârșit,
Ești în el oare aleasa,
Pentru care s-a jertfit?

Ești cu-o inimă curată? ,
Dragostea-i în pieptul tău? ,
Poți pe strazile-aurite,
Să pășești cu Dumnezeu? ,
Poți ca să ridici privirea,
Și să spui că poți zbura? ,
Poate Domnul ca să vină? ,
Sau îi spui ca să mai stea.

Sfanta fii ca o mireasă,
Demnă de un loc ceresc,
Domnului să-i fii plăcută,
Fii un rod Dumnezeiesc,
Ca la nunta care vine,
Cea mai mare ce va fi,
Tu să fii cea mai frumoasă,
În cea mai măreață zi.