Ştefan

ŞTEFAN

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Din sinagoga celor izbăviţi,
Pe drept cuvânt numiţi "alexandrinii",
Se ridicară câţiva împietriţi
În ura lor să lupte cu creştinii.

Avându-l ţintă pe Ştefan, un frate
Ce plin de Duh şi har răcoritor,
Făcea minuni şi semne prin cetate,
Cu mult curaj în faţa tuturor.

Căci Dumnezeul plin de îndurare
A revărsat belşug de har de sus,
Şi s-au întors un număr foarte mare
Dintre preoţi la DOMNUL, la ISUS.

Biserica era înfierbântată
Căci Duhul Sfânt pe-apostoli i-a-nsoţit,
Cu strălucirea binecuvântată,
Şi mulţi iudei la DOMNUL au venit.

Iar steagul mântuirii se înalţă
Pe culmi de slavă-n haruri tot mai sus,
Căci fraţii toţi cu râvnă se încalţă,
Cu râvna Evangheliei lui ISUS.

Căci harul care dărui credinţa
Ne este dat ca să ne bucurăm,
Dar şi atunci când vine suferinţa,
Suntem chemaţi ca DOMNUL să răbdăm.

Suntem chemaţi la lupta creştinească
Să spunem: "Da, HRISTOS ni-e mântuirea!
Când oamenii ar vrea să ne lovească,
Să nu ne-nfrice moartea, chinuirea.

Ştefan e plin de Duhu-nţelepciunii,
Alexandrinii nu-i pot ţine piept,
Atunci ca martori au chemat pe unii,
Pe unii să-l acuze pe nedrept.

"Să-l ducem deci, să-l judece Soborul!
Iar voi cu toţi să spuneţi: "A hulit!"
Pe Dumnezeul Sfânt, pe Creatorul!"
Şi martorii au spus, dar au minţit.

Căci omul sfânt nu poate să hulească,
Dar ei aşa s-au hotărât să spună,
Căci nu puteau alftel să-l biruiască
Decât cu martori falşi, cu-a lor minciună.

Şi l-au privit cu toţi ca pe-o stafie
Cei din Sobor, pe omul credincios,
Vroind să vadă-n faţa lui mânie,
Şi ochi de ură aplecaţi în jos.

Dar nu aşa! ci faţa lui senină
Părea de înger sfânt, imaculat,
Căci Dumnezeu i-a-ntipărit lumină,
În ziua când l-a binecuvântat.

Dar pentru ei nici mila, nici credinţa,
Nu pot schimba ce-au hotărât prin vot,
Cu toţi i-aşteaptă moartea; şi sentinţa
Să i-o pronunţe marele preot.

Şi judecata-ncepe: acuzarea
Cu-aceste vorbe îl învinuiesc:
"Acest bărbat ne strică adunarea
Şi obiceiul nostru strămoşesc!

Aici suntem şi martorii să spună,
Cum el a zis că templul va pieri
Că legea noastră veche nu e bună,
ISUS alt templu, altul va zidi!

Aşa a zis: acesta-i hulitorul!
Iar noi l-am prins şi-aicea l-am adus,
S-audă şi să judece Soborul
Pe-acesta care crede în ISUS!

"Să-l ascultăm! ai drept la apărare
Acel cu haina neagră s-a-nvoit,
Să se ridice Ştefan în picioare,
Şi să le zică "Scuze am greşit..."

Oricum, când vezi atâta sobrietate,
Când toată sala e-mpotriva ta,
Mai poţi să spui c-aceştia n-au dreptate?
Un om cu-atâţia cum se va lupta?

Prin Duhul Sfânt Ştefan mărturiseşte
Că legea lor e şi a lui HRISTOS,
"Ştiţi, Moise despre DOMNUL prooroceşte
Că va veni proorocul credincios.

Iar templul este casa părintească
Pe care Solomon l-a construit,
Isus e seminţia preoţească!
Ce lui Avraam i-a fost făgăduit.

Şi după cum atunci israeliţii
În casa-aceasta sfântă au intrat,
La fel prin DOMNUL intră mântuiţii
în cer, în locul fără de păcat.

Isus e Solomon care zideşte
Această casă pentru Tatăl Sfânt!
Căci Dumnezeu în oameni locuieşte
Nu-n temple care-s piatră şi pământ!

Din pietre vii, în jertfa fără pată
Suntem zidiţi în trupul lui Hristos
Aceasta-i casa binecuvântată!
Acesta-i templul construit frumos!

Dar după cum străbunii în pustie
L-au părăsit pe DUMNEZEU atunci,
Deşi i-a scos din vechea lor robie,
Şi i-a-nvăţat din sfintele porunci.

Nu L-au slujit, ci şi-au ales viţei
La cortul lui Moloh s-au închinat,
Părinţii noştri, fraţilor evrei,
De Dumnezeul sfânt s-au lepădat!

Iar pe profeţii ce-au vestit venirea
A unui Salvator neprihănit,
L-au omorât cu toată-mpotrivirea,
Aceştia da, aceştia au hulit!

El a venit în lume prin fecioară,
Dar voi cu-aceleaşi glasuri aţi strigat,
Şi L-aţi suit pe Golgota să moară,
Dar DUMNEZEU din morţi L-a înviat!

Voi oameni tari la inimi şi cerbice!
Voi totdeauna v-aţi împotrivit,
Şi i-aţi bătut cu pietre şi cu bice
Pe-acei ce adevărul v-au vestit!"

Şi le-a ţinut o predică splendidă,
De la Avraam, la David, la ISUS,
Deşi simţea că ei o să-l ucidă,
Ştefan prin Duhul Sfânt, privea în sus.

"Şi-acuma iată, ceru-n sărbătoare,
Cu strălucirea slavei de nespus,
Iar lângă Tatăl, veşnic în picioare,
îl văd pe Fiul Omului, ISUS !"

Mărturisirea lui, atât de tare,
A tulburat mulţimea din Sobor,
C-au năvălit cu toţi ca nişte fiare,
Şi l-au târât ca pe-un răsculător.

Atunci l-au dus afară din cetate,
Ca să-l ucidă ca pe un duşman,
Şi l-au lovit în faţă şi în spate,
Cu pietre mari, pe tânărul Ştefan.

IÎ clipa-aceea s-a deschis văzduhul,
Căci omul credincios a-ngenunchiat,
Şi-a zis: "ISUSE, ia-mi la Tine duhul,
Şi iartă-i Tu pe toţi de-acest păcat!!"

Şi-n ploaia loviturilor stridente,
Cel credincios în Domnu-a adormit,
El a răbdat acele mari momente,
Dar prin răbdarea lui a biruit.

Ei l-au zdrobit, dar numai dinafară,
Căci omul dinlăuntru a zburat
Spre fericita vieţii primăvară
Departe de durere şi păcat.

În haine albe, unde stau martirii,
Şi-aşteaptă ziua marii răzbunări,
Şi ziua sfântă, ziua răsplătirii,
Cu străluciri şi binecuvântări.

Când Dumnezeu, izvorul frumuseţii
Pe fruntea celor care-au biruit,
Va aşeza cununile vieţii
Din viaţa care-i fără sfârşit.

Şi le va pune-n mână alăute
Şi harfe căci au fost biruitori;
În ziua când de-aici o să-i strămute,
În ţara fericirii fără nori.

Şi le va da răsplată deosebită
La sfinţii care viaţa şi-au jertfit,
De-aceea stai pe stânca neclintită!
Şi uită-te la cei ce-au biruit!

Căci este rai, şi este înviere!
Iar mai presus de toate-I Dumnezeu!
Care ne dă în suferinţi putere
Să-l biruim în luptă pe cel rău.

HRISTOS a zis: "Să nu vă înspăimânte
Când ucigaşii vin cu răutate,
Că ei doar trupul pot să vi-l frământe,
Dar peste suflet n-au autoritate.

Pe Ştefan l-au ucis, dar nu păgânii,
Ci unii ce-şi ziceau că-s credincioşi;
Căci fariseii se credeau stăpânii
Pe tot ce-i sfânt la templu şi frumos.

Aceste duhuri pline de dorinţa
Să domine ce alţii au cucerit,
Ne-ncearcă iarăşi dragostea, credinţa,
Prin fraţii noştri care s-au răcit.

Că iarăşi caută ceartă-alexandrinii
Şi iarăşi caută martori mincinoşi,
Dar oare noi suntem aşa, creştinii,
Ca fratele Ştefan de credincioşi!?

Suntem noi plini de har şi de putere?
Se manifestă Duhul Sfânt prin noi?
Suntem noi gata să răbdam durere?
Sau la necazuri ne uităm-napoi!?

Priviţi în sus, căci bolta e deschisă
Iar pe ISUS la dreapta îl zărim!
Prin Duhul Sfânt, Puterea cea promisă,
Noi ne luptăm, şi-n luptă biruim.

AMIN