Steaua mânturii

Steaua mântuirii, se năștea odată,
Ca să lumineze, noaptea-nfricoșată,
Aducea lumină, pace aducea,
Când în urmă slava, pentru noi lăsa.

Fecioara Maria, pruncul sfânt năștea,
Mântuire pruncu-n iesle aducea,
Fericita noapte, ce l-a găzduit,
Ca și-o stea pe ceruri, toat-a strălucit.

Dragostea Lui mare, margini nu avea,
Locurile sfinte, pruncul părăsea,
Aducea iertare, când El s-a născut,
Nimenea vre-o dată, n-a iubit mai mult.

Îngerii în coruri, imnul sfânt cântau,
Glorie, mărire, Lui îi aduceau,
Celui care slava-n cer o părăsea,
Viață să aducă, când El se năștea.

Noaptea minunată, magii au văzut,
Când pe-un snop de paie, Domnul s-a născut,
S-a născut nădejdea, s-a născut Hristos,
Cel care pe cruce, era glorios.

Ne-a adus lumină, când El se năștea,
Ne-a adus putere, urma de-a-i urma,
Mielul sfânt din ceruri, care-a coborât,
Ca să fie astăzi, omul mântuit.

Steaua fericirii, doar El poate fi,
Nimenea vre-o dată, nu va mai veni,
Ca să se jertfească, viața să își dea,
Pe un deal, pe-o cruce, sus... pe Golgota.

S-a născut Mesia, s-a născut Isus,
Să se-audă tare-n zori dar și apus,
El e veșnicia, El e infinit,
El răbda calvarul, fiind răstignit.
Amin