Statornic

Statornic

De dincolo de zări albastre,
Mai sus, din slăvile cereşti,
De unde-nconjurat de astre
Din veşnicii, Le cârmuieşti
Şi toate astfel orânduieşti...

Te uită Doamne, şi la mine,
Străin, în fiecare zi şi ceas,
Şi-n bunătatea Ta mă ţine
Să nu cad, la greu impas
Căci eu de Tine nu mă las!

Vreau a-Ţi urma cu silinţă
Şi paşii zilnic să-mi îndrept,
Pe cărăruia, ce-n credinţă
Doresc să fiu, mai înţelept
Că m-aflu pe drumul drept.

Să dobândesc ştiinţa care
Mă poate apropia de Tine,
Iar Forţa sfântă, creatoare,
Să facă schimbare-n mine
Prin cugetări sfinte, Divine.

Şi-n lupta vieţii necurmată,
Vreau să fiu omul cel nou,
Să-mi birui eul, firea toată
S-o stăpânesc, ca un erou
Victorios, trecând de hău.

Din apă şi din duh să cresc
Ca vântul, care încet adie,
Şi să iau chip dumnezeesc
Ce-l vei clădi, cu măiestrie
Pentru-a intra în veşnicie.

Căci cândva Doamne Isuse,
În dragostea cea Jertfitoare,
Când sufletul, în jos căzuse
Aflându-mă-n grea apăsare
Şi-n cea mai mare încercare,

M-ai căutat, pân-m-ai găsit
De Tine când eram departe,
Şi când chemarea, am auzit
M-am întors din căi deşarte
De mântuire, să am parte.

Sub braţul Tău, ca paravan
Să stau statornic ne-ncetat,
Şi sub săgeţile celui viclean
Să-mi fii scut tare, asigurat
Să-nving tot răul blestemat.

O mie-n stânga de-ar cădea
Atunci când bântuie furtuna,
Şi zece mii, la dreapta mea,
Cu Tine voi fi, întotdeauna
Şi-ncrezător, rămân întruna!

Flavius Laurian Duverna
08 octombrie 2008