Stăteau pe munte ucenicii

Stăteau pe munte ucenicii privind la-nvăţătorul lor
De pe buze-I sorbeau Cuvântul dumnezeiesc şi plin de har.
Îi învăţa precum un tată ce le vorbeşte pruncilor
Dându-le sfaturi înţelepte, povăţuindu-i cu mult drag.


„Nu-i treaba voastră – le spunea – să ştiţi de vremuri sau soroace
Pe toate acestea Tatăl Sfânt le are-n stăpânirea Sa.
Ci voi rămâneţi în cetate pân’ veţi primi de sus putere
Duceţi apoi în lumea-ntreagă Cuvântul Sfânt şi adevărat.

Căci Ioan a botezat cu apă, dar Tatăl vă dă Duhul Sfânt
Făgăduinţa minunată, cea despre care aţi auzit
Că vă vorbeam cu desluşire când eram cu voi pe pământ
Şi nu v-am tăinuit nimic din planul demult profeţit”.

Priveau uimiţi ei, ucenicii, şi-şi aminteau cum nu demult
Le-a fost luat Învăţătorul şi răstignit, pe cruce pus.
Credeau că L-au pierdut pe veci sub piatra tristului mormânt
Dar a-nviat şi iată-L azi, vorbindu-le c-un har nespus.

Şi cum priveau spre El primind cereasca binecuvântare
Ce le-o dădea cu braţe-ntinse, El ce-i iubea cu-atâta dor
Deodată-L văd cum se înalţă, cum creşte parcă tot mai mare
Şi-apoi un nor L-ascunde-n umbră şi piere atunci din ochii lor.

Priveau cu jind spre cer cu toţii cuprinşi de multă tulburare
Şi se-ntrebau de-i cu putinţă să Îl piardă acum din nou
De-abia L-au regăsit şi iată, urmează o altă despărţire
Şi cine ştie de vreodată L-or mai vedea cu ochii lor?

Dar iată, semn divin: din ceruri coboară-n grabă pe pământ
Doi îngeri sfinţi în haine albe vin cu mesaju-ncurajării
Trimişi sunt să dea veste bună, ei vin chiar de la Tronul Sfânt
De unde necurmat privesc la slava Tatălui măririi.

„Bărbaţi galileeni, de ce priviţi cu atâta-ngrijorare
Când Îl vedeţi pe Acest Isus cum se înalţă spre cer sus?
Să v-amintiţi de ce v-a spus şi nu fiţi plini de tulburare
O, nu uitaţi, Învăţătorul, veni-va cum spre cer S-a dus”.

Apoi veni-voi cu mărire, înconjurat cu slavă mare
Ca să vă iau cu Mine acolo şi-n veci să fim nedespărţiţi.
Cât sunt cu voi încă în lume vreau să v-arăt sfânta cărare
Ca s-o cunoaşteţi şi-n credinţă, mereu pe ea voi să păşiţi”.

Şi iată că-n scurgerea vremii, se-aude încă lămurit:
„Eu vin curând, păstrează cu credinţă învăţătura ce o ai
Ca nimeni să nu-ţi ia cununa, să primeşti premiul pregătit
Iar când sfârși-vei alergarea, cu drag vei fi primit în Rai”.

Căci nu mai este multă vreme şi Cel ce vine va veni
Chiar de pare că zăboveşte, El va veni precum a zis
Ne-om ridica cu El în slavă, ne vom ’nălţa către zenit
Ne-a da cununa veşniciei, venirea Lui de-o vom iubi.

Să nu vă înşele cineva cu vorbe ademenitoare
Luându-vă sfânta nădejde prin învăţături închipuite
Spunând că nu-i adevărată făgăduinţa venirii Sale
Că vă uitaţi spre cer zadarnic, că toate rămân ne-mplinite.

Să aveţi credinţa neclintită în Dumnezeu şi-n Fiul Său
Căci ce-a spus El se împlineşte, Cuvântul Lui e Da, Amin.
Fiţi dar îndelung răbdători căci semnele toate ne spun
Căci Domnul nostru-I chiar la porţi, venirea Lui va fi-n curând.

Noi să rostim cu Duhul şi Mireasa: „O, vino, Doamne Isuse!”
Şi toţi acei ce aud chemarea să zică: „Vino mai curând!
Ca să ne iei cu Tine-n slavă, să fim etern a Ta Mireasă
Şi acolo-n gloria cerească în veci să nu ne despărţim!”

O, Doamne, fă să-Ţi auzim chemarea atunci când pe nori vei veni:
„Veniţi voi binecuvântaţi ai Tatălui, Împărăţia moşteniţi
Căci vouă v-a fost pregătită de când puneam a lumii temelii
Veniţi acum, căci totul este gata, în cerul sfânt să locuiţi”.