text Poezii crestine

Stări de mediocritate

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Constantin Sferciuc
Frații, prietenii se bucură când îl urmează azi pe Dumnezeu
Ei se pregătesc, să fie cât mai desăvârșiți înaintea Lui, mereu
În ei însăși, Dumnezeu îi trezește pe cei credincioși ce îl urmează,
Și Lumina Sa Dumnezeiască din Adevărul Său, îi luminează.

Dumnezeu se laudă cu lucrători ce lucrează cu El împreună
Ei nu risipesc timpul, ci îl lucrează și rodul îl strânge îl adună
Căci Domnul Dumnezeul meu este faimă, splendoare, demnitate
Dumnezeul laudei mele mă ocrotește de duhul rău de inferioritate.

Ajută Dumnezeule să nu rămân în starea rea de mediocritate
Să ies din fărădelegea ce mă ține în slăbiciune și în inferioritate
Tu ești Domnul Dumnezeu care ajută și pe cei mici și pe cei mari
Tu ești Domnul Dumnezeul care ne scapă și de tâlharii spirituali.

Tatăl nostru ai trimis pe Domnul Isus aici, ca o jertfă, ca un dar
Ai intervenit prin El în lumea bolnavă, făcând ce este necesar
El a fost numit înșelător, ademenitor, de cei ce ades piedici pun.
Dar Domnul Dumnezeu a lăsat în urmă legile și obiceiul cel străbun.

După ce a înviat din morți Domnul Dumnezeu vine a doua oară
Ca să răsplătească pe fiecare după faptele lui, pe cei ce îl urmară
Noi îți mulțumim Tată din ceruri pentru lucrarea cea de mântuire
Și pentru că ne-ai ales și pe noi, din lume, în marea Ta iubire.
24.08. 2025


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>