Stâncă mea

Stânca mea, stânca mea,
Stânca mea de adăpost,
Scutul meu în orice vreme,
Ai dat vieții mele-un rost.

Cetățuia mea Isuse,
Binefăcătorul meu,
Mâinile-mi desprinzi la luptă,
Minunat ești Dumnezeu.

Soare viu cu raze sfinte,
Harul Tău m-a-nviorat,
Nu sunt decât o suflare,
Însă Duhul sfânt mi-ai dat.

Aplecat mereu stă cerul,
Să m-atingi cu glasul Tău,
Ce mă poartă ca pe aripi,
Către Tine Dumnezeu.

Mâinile-ți de sus coboară,
Izbăvire-mi dai mereu,
Să-ți cânt dragostea măreață,
Ce o ai Tu Dumnezeu.

Când mâhnit e Duhu-n mine,
Sunt deplin înviorat,
De dreptatea Ta cea sfântă,
Ce mă face să nu cad.

Turnul meu de izbăvire,
Doar Tu-mi ești... Izbăvitor,
Nu ma satur niciodată,
Ca să simt al Tău fior.

Mă-ntarește-n orice vreme,
Să mă pot îndepărta,
De acel care urăște,
Drumul de pe urmă Ta.

Soarele neprihănirii,
Ești doar Tu sfânt Dumnezeu,
Luminezi mereu cărarea,
Ce-ai lasat-o s-o calc eu.

Mi-ai dat din cuvântul vieții,
Să mă pot doar bucura,
Mângâiere-ntotdeauna-mi,
Este bunătatea Ta.

Numai Tu mi-ai fost aproape,
Numai Tu m-ai însoțit,
Când în toiul cel de noapte,
Eram trist și părăsit.

Bucuria mea Isuse
Ești doar Tu... ve-i rămânea,
O lucrare mai măreață,
Nu vă fi... cum este-a Ta.

Temelie mi-e cuvântul,
Nu mă poate nici-un vânt,
Să mă fluture-n pustie,
Între cer și-acest pământ.

Moartea nu poate să-nghită,
Sufletu-mi... căci sunt salvat,
Mântuirea Ta Isuse,
Tu în dar mie mi-ai dat.
Amin