Spre Tine Doamne-mi ridic glasul

Spre Tine Doamne-mi ridic glasul

Spre Tine Doamne-mi ridic glasul,
Din vale-adâncă unde sunt,
Spre Tine vreau să-mi grăbesc pasul,
Să nu rămân jos pe pământ.

Spre Tine îmi ridic privirea,
Să te zăresc mult mi-aș dori,
E ridicată de iubirea,
Ce nu aș vrea ea a pieri.

Spre Tine merg în orice vreme,
Ce clipe grele mi-a adus,
Din ele sufletul îmi geme,
Ce-ajunge pân-la Tine sus.

E auzit de Tine Tată,
Si-acel suspin ce îl suspin,
Pe haină-mi lasă câte-o pată,
Și-un gust amar ca de pelin.

Spre Tine îmi trimit eu gândul,
Odihnă vreau el a-și găsi,
La pieptul Tău el pacea sfântă,
Dorește mult azi a simți.

Spre Tine-mi este alergarea,
Ce uneori e-atât de grea,
Tot ce-mi doresc în ea Isuse,
Un strop doar din puterea Ta.

Spre Tine-mi iau avânt Stăpâne,
Am o dorință... să-ntâlnesc,
La un sfârșit de drum privirea,
Din ochi ce nu mă ocolesc.

Dorința mea e-atât de mare,
Să mă opresc nu m-a lăsat,
Orice mi-ar fi ieșit pe cale,
Orice eu aș fi-ntâmpinat.

Spre El călătoresc în viață,
Chiar dacă timpul e ploios,
Eu știu că după toate grele,
Sunt așteptat de-al meu Hristos.

Și-atunci din marea întâlnire,
Nedespărțiți mereu vom fi,
Acolo unde niciodată,
Nimic vre-o dat' nu va sfârși.
Amin