Spre Tine

SPRE TINE

Spre Tine gandul mi-l indrept şi-n lunga aşteptare
Peste hotare eu astern, mea simplă strigare.


Si-n miezul zilei petrecute, cu Tine intr-o adorare,
Aş vrea atunci pe locuri sfinte, să imi auzi a mea chemare.
E dorul care-l am în piept şi nici o zbuciumare
Nu poate ca să-l ţina drept că zbaterea e mare.

Apoi dand frau la ochii mei le-am ridicat macazul,
Si-au izvorat un rau din ei, să duca-n jos talazul
Şi o pasăre cu aripi mari şi ne-nfricată-n sine,
Işi luă avant cu paşii tari şi-l duse pan" la Tine.

In lacrimi care picurau erau mulţimi de raze
Din dragostea fără sfarşit venita să dureze.
La Tine ştiu că pot să vin, sa capat mangăiere,
O lasă-mi tot amarul greu, să iasă din durere.

O Doamne Tu care îmi eşti şi-ai fost a mea iubire
Un pic mă lasă iar mai jos cand mă înalţ in fire.
Si din mulţimea de-ntrebări ce vreau a Ţi le pune
Una mă atinge-n gand: cand o sa vin la Tine?

Căci eu am tot zăcut plăpand, şi nesfarşite vise
Mi se izbesc de infinit cu dorurile stinse.
Chem dar din dragostea ce-ai dat acuma şi la alţii
Să–mi umple golul ce-i lăsat şi să-mi revăd iar fraţii.

Şi nici în gand să nu socot că vreau a ma desparte,
O Doamne, Tu ce te cobori pe trepţi din alte astre,
Eu poate–n amintire n-am ca Tine ce-i mai bun
Că intre mine şi al Tău trai, e sufletul mărunt..

Dar inspre zări ma mai indrept şi dorul mă doboară
Şi, azi la Tine mă gandesc ca si odinioară.
Doamne suferinţa mea e lacrimă şi lege,
Ce nici nu vrea, a mă lăsa să-l văd pe Sfantul Rege.

Din greu, pe cale-n încet străbat peste a firii casă,
Dar viaţa am adus-o-n dar, sa fiu a Ta mireasă.

Şi eu aştept al Tău semnal, să mă înalţ cand vine,
Să zbor spre Tine Domn iubit ce m-ai chemat din lume.
Mă iartă dacă indrăznesc şi spun a mele ganduri,
Că dorul greu mă copleşi, prin valuri mari şi vanturi.

Că nici părinte nici copii nu sunt legaţi de lume
Cu toti acum avem o ţintă, să ne-ntalnim cu Tine.
Sunt singură-n dorinţa mea şi nici o alinare
Nu poate să mă tragă-n jos, din visul meu cel mare.

Căci de intorc privirea mea doar tristele cuvinte
Mă fac mai mult să Te-ndragesc, şi mă apucă plansul..

Şi vai, pe Cel din înalţime ce îmi dădu şi darul
Nu toţi îl simt şi nu îl cer dorind să aibă harul.
Nu-i un bai că nu-s pe lume decît o frunză călătoare,
Eu ştiu că am cerescul nume şi-o viaţă ce-i nepieritoare.

Dar să şti prietenul meu că de aici noi vom pleca,
Şi nori de stele vor păli în clipa cand se v-arăta.
Si poate ca si celelalte, fiinte,ce vor fi luate,
Vor străluci langă Isus în clipa sfanta de dreptate...

Mă iartă dacă îndrăznesc şi merg grăbită-n scrisul meu
Spre Cel ce sigur va veni şi va domni cu noi mereu.
Si te întreb de ce acum, te laşi dusă de val în jos?
Că nu e mult şi va veni, al nostru scump şi drag Cristos.