Spre Țara eternă

Spre Țara eternă, mereu plin de vise, se-ndreaptă creștinul adesea lovit,
O cruce în spate o duce spre culme, căci vrea să ajungă în locul dorit.

Pășește cu grijă pe urma lăsată, chiar dacă sunt vremi ce din urm-au venit,
El are-o dorință, nu-i mică... e mare, să-l vadă pe-al său Dumnezeu infinit.

Spre Țara eternă-și grăbește el pasul, prin negura vremii ce-n faț-apărut,
Cu-acea întristare de lacrimi adusă, dar dragostea-i este ca la început.

Privește-nainte, spre zări depărtate, cu-o mare nădejde că-l va întâlni,
Pe Cel ce îi dă lui mereu azi putere, în noaptea târzie și-n ceasuri din zi.

Spre Țara eternă în locuri divine, aleargă creștinul el azi ne-ncetat,
Ar vrea să ajungă acasă la Domnul, căci numai de El este azi așteptat.

Cu inima plânsă de-atâta durere, ce-aici pe pământ alergând a-ntâlnit,
El nu se oprește, aleargă întruna, și-n timpul ce-l face să fie-obosit.

Spre Țara eternă el gându-și trimite, și inima, zborul ce-l are acum,
Căci nu vrea creștinul aici să rămână, el vrea să ajungă la capăt de drum.

El vrea să sfârșească în brațele sfinte, el vrea să ajungă în locul de vis,
Acolo în Țara eternă divină, acolo în ceruri, în viu Paradis.