text Poezii crestine

Spre marea-ntâlnire

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14

Spre marea-ntâlnire din ziua cea mare, azi mergem slujind zi de zi pe pământ,
Doar plini de credinta ce-a fost dăruită, de Cel ce e veșnic El viu și doar sfânt.

Ne-ncredem în toate deplin în puterea, ce Domnul odată prin ea le-a făcut,
A Lui e sfârșitul ce-ndată apare, dar și infinitul ce are-nceput.

Spre Țara cu multe dorințe-mplinite, ne este azi pasul pe cale mereu,
Acolo vre-o dată nu este nici timpul ce astăzi el este atâta de greu.

Credința ne-ndeamnă să fim doar statornici, ne-aduce nădejde că vine-n curând,
Salvarea deplina să-și ducă la ceruri, azi inimi ce-ntruna bat doar suspinând.

Spre locul iubirii eterne ne este, privirea-ndreptată cât noi alergăm,
Chiar dacă e lupta azi una aprinsă, doar jos noi la cruce-așteptând astăzi stăm.

Credința ne-aduce un dor ce-i de ceruri, de străzile lui ce vor fi aurii,
Nicicând nu ne lasă să fim noi pe margini, nici reci... doar aprinși, ca-n iubirea dintâi.

Ne duce departe, de nori și de stele, căci este-o credință ce-i vie mereu,
E plină credința pe drum de puterea, ce este venită doar din Dumnezeu.

Ne dă ea tărie, ne dă doar lumină, să nu ațipim și mereu să slujim,
Nicicând prin credință pe drumul spre ceruri, noi nu suntem cei la sfârșit ce murim.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>