SPRE DEZLEGARE DIN ROBIRE

Am rătăcit spre zări fără de nume ori culoare
Fost-am o fericită-n neînsemnatele secunde,
Ce-mi dăruiau plăcerile şi visele înşelătoare...
Ce fericire oarbă dorind să mă scufunde!

Am fost pe drumul care tu rămâi şi mâine
Şi am gustat iubirea şerpuind în gustul de pelin...
Tu te cufunzi în ea şi-ţi place şi ţi-e bine,
Dar mie-mi strigă inima că este doar venin!

Am încercat să mă opresc dintr-a mea chemare
Dorind să fiu la fel, aceeaşi care-o ştii...
Dar cerul de deasupra nu mi-a lăsat scăpare
Şi lupt ca să ajung ce tu nu ai să fii.

Am vrut să mă cunosc pe mine în ploile afective,
Ce-au început să mă lovească cu cât mă curăţam...
Însă tu ai văzut la mine trăsături fictive
Şi nu sunt ale mele, chiar dacă le iubeam.

Am încercat să te conving că nu-s aceea ce o vezi
Ai ignorat mesajul şi-ai fost la fel mereu...
Dar drumul meu e altul, tu doar poate-l visezi
Şi a venit la mine ducând pe Dumnezeu.

Îţi spun acum, la capătul unui capitol încheiat,
Că te-am iubit cum nu poţi înţelege...
Şi cum să fi-nţeles când nici eu n-am aflat,
Despre iubirea ta, ce-a vrut doar să mă lege?...


Valentinei