Spre cetatea viitoare

Pe pământ cât este viaţă şi-n celule ea pulsează,
Pune-n toate armonie dă mişcare şi creează.
Au în ele sentimente prin gândirea necuprinsă
Până viul le dispare prin mantia sus întinsă.

Se roteşte orologiul timpul tinde spre sfârşit,
Iar popor, ca iarba piere, dar se vede liniştit!
Ceasul vieţii se învârte! Acele, spre zero-i merg,
Câtă vreme, miliarde, către ceruri nu converg.

Dar, o navă, este pusă înspre stele călătoare,
Cu un bun indicativ: "SPRE CETATEA VIITOARE!"
Cine vrea în ea să urce să se-mbarce pentru cer,
Va obţine tot confortul să nu meargă-n ea stingher.

Renumita drumeţie, către slăvi interstelare,
Are-n ea şi intruşi, care, ar dori să mai strecoare
Şi pachete mici de mână să le ducă sus pe navă,
Chiar trăind şi iluzoriu că le-or duce sus în slavă.

Comandantul e milos şi acceptă multe gloate,
Dar pe navă nu a primeşte cu bagaje duse-n spate!
Pe aceştia, înşelaţi, cu idei ce sunt confuze,
Comandantul Bun şi Drept e forţat ca să-i refuze.

Cursa e silenţioasă să ne ducă spre Cetate,
Dar respinge călătorii care-şi duc bagaje-n spate.
Sarcini grele de tot felul sunt lăsate-n Terminal,
Şi-or putea să meargă liber fără simţul lor carnal.

Cu desaga, dusă-n spate, călătoru-i efemer,
Şi nu poate să primească nici tichetul pentru cer.
Din dosarul lui cu fapte ori deprinderi de tot felul,
Nu-i vor da, comună parte, cu acei ce-n cer au Ţelul.

Chiar de nu e cursa aceasta să deţină lux şi fast,
N-o să poarte-n sine gloate ori mormane de balast.
Multă lume-ncearcă nava dar acei ne-nscrişi coboară
Nefiind găsiţi în Cartea din Cetatea cea stelară

Unii pasageri ai cursei care este cea din urmă,
Stau şi-L roagă mult pe Domnul să rămână, El, la cârmă;
Şi atunci când El ne e, demn Cârmaci de-a-aerobuz,
Pentru nimeni şi nimic nu va fi să stea, confuz.

Dar, El, stăruitor doreşte ca să dea la toţi în dar,
Un bilet să meargă gratis, scos, din Bursa Lui de Har.
Este tipărit cu lacrimi şi cu stropi fierbinţi de sânge,
Iar pe cel lovit îl leagă unde-s răni adânci şi curge.

Cursa este prea rapidă şi nici timp nu e să pierzi,
Fiind, viteza mare, doar veghind mai poţi s-o vezi!
Dezvoltând aşa regim poţi cu ea în slăvi ajunge,
Cu acei ce n-au gândit din ofertă a-i respinge.

Locuri încă sunt destule ca să stăm comozi în ele,
Alt mijloc, Transportatorul, nu va pune către stele.
Aceasta-i e oferta şi unica cerească sursă,
De două mii de ani, încoace, n-a mai pus şi altă cursă.

Cursa aceasta denumită Adevărul, Viaţa, Calea,
Trece prin deşertul vremii să-mpânzească, plânsul, jalea.
Cărăruia către glorii este strâmtă pe traseu,
Dar pe ea ajungi la ţintă, când Cârmaci, e Dumnezeu.
Amin.