Spre cer mi-ezte pasul

Spre cer mi-este pasul, grăbit căci se-aude, o trambiță care răsună în zări,
Ea spune că Domnul îndată apare, sa-și ducă mireasa, în vii depărtări.

Ea spune că timpu-așternut ce e astăzi, sub tălpile celor grăbiți... va sfârși,
Aduce o veste ce tare se-aude, ne spune că Domnul îndat va veni.

Spre viața eternă mi-e azi alergarea, în urmă las scrumul de foc ce-i lăsat,
De luptele care ard totul în cale, căci luptă cu moartea a-l meu Împărat.

Privesc înainte spre zările-albastre, în urmă e bezna ce-aduce fiori,
În inimă strâng doar cuvântul ce-mi este, comoara de preț plină ce-i de valori.

Spre visul etern ce îl am mi-este zborul, în el eu aș vrea într-o zi să sfârșesc,
În el simt iubire, în el am speranță, în el am putere să spun că iubesc.

E visul ce mie îmi dă alinare, spre-a lui împlinire alerg azi mereu,
Doar unul îl poate-mplini și Acela, e Domn, este Rege, e-un viu Dumnezeu.

Grabită-i bătaia din piept pentru Domnul, nu vreau să se-oprească în mine-a iubi,
Căci dragostea-mi este mereu o nădejde, nădejdea pe Domnu-ntr-o zi a-ntâlni.

Spre ea azi îmi este grăbit-alergarea, în ea vreau s-ajung căci eu mult îmi doresc,
Ca pasul pe cale în ziua măreață, din mare-alergare atunci să-l opresc.