text Poezii crestine

Spre cer mi-ezte pasul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Spre cer mi-este pasul, grăbit căci se-aude, o trambiță care răsună în zări,
Ea spune că Domnul îndată apare, sa-și ducă mireasa, în vii depărtări.

Ea spune că timpu-așternut ce e astăzi, sub tălpile celor grăbiți... va sfârși,
Aduce o veste ce tare se-aude, ne spune că Domnul îndat va veni.

Spre viața eternă mi-e azi alergarea, în urmă las scrumul de foc ce-i lăsat,
De luptele care ard totul în cale, căci luptă cu moartea a-l meu Împărat.

Privesc înainte spre zările-albastre, în urmă e bezna ce-aduce fiori,
În inimă strâng doar cuvântul ce-mi este, comoara de preț plină ce-i de valori.

Spre visul etern ce îl am mi-este zborul, în el eu aș vrea într-o zi să sfârșesc,
În el simt iubire, în el am speranță, în el am putere să spun că iubesc.

E visul ce mie îmi dă alinare, spre-a lui împlinire alerg azi mereu,
Doar unul îl poate-mplini și Acela, e Domn, este Rege, e-un viu Dumnezeu.

Grabită-i bătaia din piept pentru Domnul, nu vreau să se-oprească în mine-a iubi,
Căci dragostea-mi este mereu o nădejde, nădejdea pe Domnu-ntr-o zi a-ntâlni.

Spre ea azi îmi este grăbit-alergarea, în ea vreau s-ajung căci eu mult îmi doresc,
Ca pasul pe cale în ziua măreață, din mare-alergare atunci să-l opresc.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>