Spre cer îmi ridic privirea

Spre cer îmi ridic eu privirea întruna, în față când clipe ce-s grele tot vin,
Căci cerul coboară mereu cu-alinare, suflarea când mi-este-adâncită-n suspin.

De sus ajutorul aștept când se-arată, atâtea furtuni ce nu vor a opri,
Nu vreau să clipesc căci nu știu când El vine, eu știu doar atât, că Isus va veni

Spre cer strig în noapte să vină lumina ca eu nici-o clipă să nu rătăcesc,
Ce pot ca să fac e să-mbrac așteptarea, cu ea îmbrăcat... pot doar ca să iubesc.

Iubind voi putea să străbat tot ce astăzi, se-nalță în față s-opresc eu pe drum,
Căci dragostea mea pentru Domnul e mare, mereu voi iubi cum iubesc și acum.

Spre cer ridic mâna, atins vreau de Domnul, în vremea șuvoaie să fiu ce-a venit,
Cu spaimă, cu greul mereu ce încearcă, în ea ca să fiu eu de ea doborât.

Dar nu va putea căci Acel ce pe nume odată pe mine duios m-a strigat,
Îmi este tărie în orice-ncercare, căci El nu e om, este-un mare-Mpărat.

El Tată îmi este, îmi este și Mamă, Prietenul viu... nu oricare... e viu,
De mână mă ține să nu fiu o pradă, acelui ce urlă flămând în pustiu.

Cu El nu mi-e teamă căci El e putere, e viața ce n-are vre-o dată sfârșit,
Privesc doar spre cer, doar la El sunt azi toate, și nu doar atât, toate sunt infinit.

De toate mă trece-n umil-așteptare, tăcut când la cruce eu stau și aștept,
Mă trece căci știe că doar pentru ceruri, îmi bate azi tare și inima-n piept.

Tăcerea mi-ascultă El toate le știe, coboară îndată să-mi dea ajutor,
Pe El îl iubesc și arde în mine, o flacără mare aprinsă de dor.

Să tac eu nu pot, nici să plec eu vre-o dată din umbra ce-odată pe mine și-a-ntins,
Ca eu de furia din norii de gheață, de stropii de foc să nu fiu azi atins.

Aici voi rămâne... sub soare... sub stele, umil... răbdător... îl aștept pe Isus,
Să vină... El vine căci vremea sfârșește, și vine-nceputul, El asta ne-a spus.