Soției mele

Soției mele

Icoană pictată cu sânge și-o coastă
Tu, zâmbet angelic, obraji care ard…
Te caut și-n vise, flămând de iubire
Parfum de aloe, de smirnă, sau nard…

Tu, înger născut fără aripi sau slavă
Priviri de câmpie în brațe îmi pui,
Mă frânge și ora, mă rupe și dorul,
După glasul de înger, după ochii verzui...

În palma ta albă primit-ai solie
O frunte udată de patimi și ploi,
Iar râsul și plânsul îl pui în balanță,
Când tragem egalul mereu, amândoi.

Îmi ești o ființă ascunsă în mine,
Arhanghelul vieții cu chipul semeț;
Un deal de lumină, petală de nufăr,
Ești scumpă copilă, cadou fără preț !

Te pierd din priviri o clipă, mă doare,
Te strig să-mi răspunzi, în cale îmi ești,
Când Luna își scaldă în păru-ți argintul,
Făcându-te parcă o zână-n povești !

Frântură de stea, poem de iubire,
Pe brațele tale aş vrea să adorm…
Să trec din iubire, în Iubirea cea mare,
Ca pruncul ce râde și noaptea în somn.

Viorel Balcan 8 august 2014