Sonet de pocăință

1
O pâine ai primit, un pat, o masă
O mângâiere pentru un pumn de lacrimi
Tristeții tale i-a dat timp și casă
Și umărului, voie să te reazemi.

Un foc de stele și de reci comete
În viața ta a izbucnit, târziu
O patimă ce te-a cuprins de-o sete
Trăirea ta mereu, pe care-o știu.

Și izbăvirea a venit, deodată
În suferința-ți,"dar neașteptat"
Și ai învins. Dar ai uitat odată
Când Domnul din noroi te-a ridicat.

Nerecunoscător de ieri
Sau mâine
Ce uiți, ades când ți se face bine!
Și când scăpat ai fost, unde-i căința?
Și-n luptă-'nvins, primit-ai biruința? !

De aceea nu te aștepta la răsplătire
Stăpănul dă și cere iar jertfire!
Căci rostul tău de-a cum e pocăința
Și împlinirea ei, e juruința!


Căci n-ai făcut-o omului sub soare
Ci lui Hristos, si mai e timp azi oare,

Să te întorci din nou în lumea toată?
Grăbește-te, căci calea este lată!
Dar poarta strâmtă e atât de strâmtă
Că morții un pumnal de
Moarte-mplântă!

Căci poarta aceasta e o poartă tare
Ce n-ai văzut și n-are asemănare!
De-aceea îti zic, rămâii în ascultare
Să-ți umple calea-vremi de înviorare!

Să vezi că mâna întinsă este viață
Căci ea aduce bucurii ce-'nvață!

2
Dar dacă înclini s-alegi
Iar calea largă
Cu bogății ce strălucesc, oleacă

Fii gata să primești la judecată
Tot ce-ai ales, cu inima deșartă!

Căci cine alege
"Poarta strâmtă" are parte
De binecuvântări în rai, nenumărate!

Și cine alege "calea lată"
Drept primește,
Un iaz de foc, ce aspru
Pârjolește!
Un iaz cumplit de foc și de pucioasă
A îngerilor cei căzuți,
Pe veci pedeapsă!

Biruințele lui David