Sonet cireșului

Când muguri dau năvală, lacăte sunt sfărmate
Și se deschide poarta, raiul mă înconjoară,
Dar primăvara trece în scârțâit de cară,
Cu toată frumusețea, căci trecătoare-s toate.

Se scutură cireșul a nu știu câta oară,
Își leapădă catrința roade îngemănate,
Vin zorii dimineții și iar se face noapte,
Din colți scrâșnește gerul, de dincolo de vară.

Îmi înrămez în suflet un rod ce m-a uimit,
Căci îmi strămută gândul la lacrima de Sânge,
Ceresc îmbracă în dulce un sâmbur de granit.

Și coama-i încărcată, păcatul meu îl plânge,
Ești Tu Isuse în toate, prin toate m-ai iubit
Și toate despre Tine îmi grăiesc, sfânt Rege.