text Poezii crestine

SOLUL

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
SOLUL


Prins de mreaja clipei care trece,
omul lumii noastre de acum
doarme, bea, mănâncă şi petrece:
"După moarte toate-s numai scrum! "

Iată toate gândurile sale.
El goneşte ca un prinţ hoinar
după multe visuri ireale,
care-i fac din suflet un coşmar.

Vai, şi-a potrivit filozofia
spre-a-şi susţine modul său de trai!
N-are importanţă veşnicia.
Pentru el nu este Iad şi Rai.

Şi aşa aleargă omul mai departe
să-şi dureze-al fericirii dom.
Dacă totu-i neant după moarte
pentru ce se teme un atom?!

Dar Isus cu dragoste îl cheamă:
"Vin' la mine omule modern!
Doar păcatul tău e-a vieţii dramă,
când atâtea laţuri ţi se-aştern.

Vânătorul care îţi seduce
viaţa ta întreagă pe pământ,
Eu l-am biruit murind pe cruce
să primeşti al păcii Legământ.

Crede dar povaţa înţeleaptă
ce ţi-o dă Cuvântul Meu acum!
Nu uita că Tatăl te aşteaptă
din al pribegiei tale drum! "

Strigă şi insistă Îndurarea.
Vestea Bună zboară până-n zări.
Omul se avântă pe cărarea
milenarei sale nepăsări.

Dar durerea sa nicicum nu scade
şi dilemele se înmulţesc.
Omenirea-n apatie cade.
Demonii-n văzduhuri hohotesc.

Totuşi, în această lume fadă,
bate-n uşa unui om stingher
Solul cel divin lăsat în stradă:
- "O, deschide!, doar atât îţi cer!"


























Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>