Solomon

SOLOMON

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Iar Solomon i-a dat răspuns
Cum nu se poate spune,
Şi n-a rămas nimic ascuns
Căci DUMNEZEUL lui l-a uns
Cu-nţelepciune.

Venită din îndepărtări
Din Seba, cu cămile,
Să-i cânte Solomon cântări
Şi să-i răspundă la-ntrebări
Subtile.

Împărăteasa cu alai,
Cu străluciri şi graţii,
Din răsăritul depărtat
Spre Solomon s-a îndreptat
Cu admiraţii.

Căci el era compozitor
Ce-n versurile sale,
Vorbea de-un strălucit Păstor
Ce-şi duce turma la izvor
În vale.

Trei mii de pilde a rostit
Cum n-a mai fost pe lume,
Vre-un om aşa de strălucit,
Căci DUMNEZEU i-a dăruit
Renume.

Zidind palat lângă palat,
Şi case, şi pridvoare,
Şi templu unde ei au stat
În ziua sfântă de Sabat,
În sărbătoare.

Şi cântăreţi, şi robi, şi fii,
Şi care, şi armate,
Şi-atât de multe bogăţii,
Şi aur şi bijuterii,
De toate.

Împărăţia lui era
Aleasă ca o vie,
Şi pretutindeni se-ntindea
Căci Solomon o conducea
Cu măiestrie.

Cu nimeni nu avea război
Căci neamuri depărtate,
I-au dat din turmele de oi,
I-au dat şi grâu, i-au dat şi boi,
Din toate.

În pace fericiţi trăiau
Căci via şi smochinul,
Şi holdele ce le aveau
Vrăjmaşii nu le mai prădau,
Străinul.

Cum numai Solomon a ştiut
Să ceară-n rugăciune,
Să fie rege de temut,
Să-i deie DUMNEZEU, ca scut,
Înţelepciune.

Să-i deie arme de luptat
Cuvinte, judecată,
Iar DUMNEZEU l-a îmbrăcat
Cum n-a mai fost vre-un împărat
Vreodată.

I-a dat dumnezeiescul ghid
Sau cheia raţiunii,
Ca să deschidă orice zid
Cum nu deschise nici David,
Nici unii.

Căci el vorbea de stele, flori,
De cedri şi izvoare,
De turme şi de peştişori,
De tot ce urcă pân la nori
Sub soare.

Şi biolog şi-anatomist,
Şi-n legi de-astronomie,
Şi filozof şi botanist,
Şi-n versuri şi-n cântări artist,
Şi-n armonie.

Mai mult ca cei din Răsărit
Ce-au dominat în ştiinţă,
Mai mult decât Etan, Calcol,
Mai mult ca fiii lui Mahol,
Căci el avea credinţă.

Împărăteasa a venit
Din Seba depărtată,
Să vadă tot ce-a auzit
Şi tot ce i s-a povestit
Vreodată.

Dar nici pe jumătate, ei
Nu i s-a spus să ştie,
De tot ce-ntinse Solomon,
De frumuseţea din Saron,
De-aleasa vie.

Şi-acum priviţi la dialog,
Răspunsuri minunate,
Împărăteasa l-a-ntrebat
Iar Solomon răspuns i-a dat
La toate.

"O împărate glorios
Ce ţi se pare-anume
Că e mai nobil, mai frumos
Din tot ce întâlnit-am jos
În lume?"

Răspuns: "Divinul Ziditor
Le-a întocmit pe toate
Frumoase pentru vremea lor,
Şi când se nasc, şi-atunci când mor,
Sunt minunate."

"De ce acel nelegiuit
Se-nalţă, propăşeşte,
Iar neamul cel neprihănit
E încercat şi e lovit
Şi chinuieşte?"

Răspuns: "Vedea-vei într-o zi
Cântarul, deosebirea,
Căci DUMNEZEU va răsplăti
Iar pleava o va nimici
Nelegiuirea."

"Tu, Solomoane eşti bogat,
Ce zici de bogăţie?
Din tot ce este ai gustat,
Eşti fericit sau întristat
În pribegie?"

Răspuns: "Viaţa pe pământ
De nu-i în mântuire
E alergare după vânt,
Deşertăciune toate sunt
Şi chinuire."

"Sunt îngerii mai fericiţi
Mulţimile pătate,
Decât acei nemântuiţi
Ce s-au născut şi sunt robiţi
De-a lor păcate?"

Răspuns: "De-aceea te-ai născut
În carne, în fiinţă,
Să cauţi să afli ce-ai pierdut,
Credinţa de la început
Cu umilinţă."

"Mă uit cu ochii şi privesc
La tot ce prinde viaţă,
Cum se înalţă şi cum cresc,
Iar după aceea vestejesc
Şi-ngheaţă."

Răspuns: "Gunoi sau cimitir
Păcatul vestejeşte,
De-aceea orice trandafir,
Şi omul, ca şi orice fir
Păleşte."

"Atunci mai este vre-un curaj?
Mai este vre-o scăpare?
Dacă se pierde în miraj
Tot ce-i uscat, tot ce-i talaj,
În mare?"

Răspuns: "Viaţa e de sus
Cu tot cu rădăcină,
Chiar dacă soarele s-a dus
Îl aşteptăm de la apus
Să vină."

"Să mai învie ce-i uscat?
Când uite, putrezeşte!"
Împărăteasa a-ntrebat,
Şi de atunci neîncetat
Mirarea creşte.

Răspuns: "Din DUMNEZEU venim
Şi-n El avem menirea!
De-aceea când în trup murim
Spre alte plaiuri noi plutim
Cu strălucirea."

"Să renunţăm atunci la vin?
Se merită, se cere?
Dacă există alt destin,
Viaţă unde nu e chin
Şi nici durere."

"Da, vinul e înşelător,
E ca un şarpe verde,
Iar omul care-i băutor
Îşi strică mintea şi uşor
Se pierde."

"E-adevărat, la tot ce-ai spus
Mai am o întrebare:
Ce recomanzi că-i mai presus?
Ce trebuie luat şi dus
Pe-altare?"

"Da, pentru toţi cuvântul meu
Ca flacăra din sfeşnic
E: " Teme-te de DUMNEZEU
Şi să asculţi de glasul Său
Cel veşnic!"

Căci DUMNEZEU aduce iar
Trecutul la lumină,
De-aceea omule murdar
Acum cât mai există har
Te-nchină!

Căci Solomon aici în lut
A construit palate,
HRISTOS, dumnezeiescul scut
Le-a întocmit de la-nceput
Pe toate.

Căci trandafirul din Saron
Mai sus ca orice navă,
E mai presus ca Solomon,
Căci El în ceruri stă pe tron
În slavă.

Căci Solomon e din pământ,
De-aici se zămisleşte,
HRISTOS e de la DUHUL SFÂNT
Cu Solomon în vechiul cânt
Vesteşte.

Întâiul Solomon zidi
Lui DUMNEZEU o casă,
HRISTOS acum din pietre vii
Zideşte pentru veşnicii
Biserica aleasă.

Ciocanele în stâncă bat
Căci meşterii, pe trepte,
Au ordin de la împărat
Să taie orişice păcat,
Să-ndrepte.

Să vină cel trimis din Tir
Cu-naltă măiestrie,
Să pună-n inimi pace, mir,
Să pună aur de ofir,
Credinţă vie.

Să deie daruri DUHUL SFÂNT,
Puterea mângâierii,
La cei ce vin şi care sunt
Să fie martori pe pământ
Ai învierii.

Să fie toţi înveşmântaţi
Ca cei din vechea casă,
Cu in, cu fapte îmbrăcaţi,
Cu haine albe, nepătaţi,
Ca o mireasă.

S-aducem jertfe pe altar
Aleasă mulţumire,
Căci DUMNEZEU ne-a dat în dar
Răscumpărarea pe Calvar
A Lui iubire.

Să spunem celor ce-au venit
Din Seba cu uimire,
Căci DUMNEZEU a pregătit
Un loc frumos, un loc slăvit
În fericire.

Căci patruzeci de ani a stat
În pace ţara toată,
Când Solomon a comandat
Ca suveran, ca împărat,
Întreaga gloată.

HRISTOS în veci va dăinui
Cu-a Lui împărăţie,
În pace şi în bucurii,
Căci moartea o va nimici
Pentru vecie.

Căci El e mai presus, mai sfânt
Ca Solomon, mai mare,
El umblă pe aripi de vânt,
La lucruri care nu mai sunt
Le dă înfăţişare.

Tu prieten care-ai întrebat
Ce e viaţa?
Iar oamenii te-au încurcat
Şi nimeni nu ţi-a-ndepărtat
Din minte ceaţa.

Răspunsul îl primeşti de sus
După dorinţă,
Căutaţi în Cartea lui ISUS!
Şi veţi vedea că El a spus
De pocăinţă.

Împărăteasa a venit
Distanţă uimitoare,
Din ţara de la răsărit
C-avea un dor nemărginit
De mare.

Să vadă tot ce prinse zvon,
Să-nveţe, să asculte,
Pe înţeleptul Solomon
Ce i-a-nvăţat pe-ai lui
Nespus de multe.

În ziua ceea de apoi
Păgâna o să fie
Osândă pentru mulţi din noi
Ce stau aici cu pumnii goi
De mărturie.

Căutaţi pe DUMNEZEU acum
Cât se mai spune,
Fugiţi de-al patimilor fum,
Căutaţi al mântuirii drum
Cu-nţelepciune.

HRISTOS ne iartă de păcat
Iar Cel de la Rusale,
Ne dă călăuzire, sfat,
Căci e cu noi neîncetat
Pe cale.

Din Seba, la Ierusalim
Veniţi cu-nchinăciune,
Să spunem tot ce întâlnim
Şi tot ce despre DOMNUL ştim
Cu-nţelepciune.

AMIN