Soarele neprihănirii

Soarele neprihănirii
autor. Diana (G. U)

Soarele neprihănirii se va arăta îndată,
Și pe aripi vindecare, va aduce-n marea zi,
Ca și vitele din grajduri, la pășunile întinse,
Doar săltând de bucurie, noi atunci toți vom ieși.

Cei trufași în foc vor arde, când va reveni din slavă,
Ziua va fi una care, este-ntr-un cuptor aprins,
Cei vicleni, fățărnicia, ei cenușă o să fie,
Ca să se-mplinească slova-n Maleahi ce s-a scris.

Pe acei care au teamă, îi va strânge laolaltă,
Sunt a Domnului comoară, milă are El de ei,
Tot în Maleahi spune, Domnul vremurilor sfinte,, , Ei vor fi aceia care, pentru veci vor fi ai Mei".

Însă celor răi... El Domnul, ramura și rădăcina,
Ca și miriștea aprinsă, o va arde la sfârșit,
Căci le-a dat lor multă vreme, să se-ntoarca mai îndată,
Îns-au stat în nepăsare, și ei nu s-au pocăit.

Să urcăm pe-acele aripi, ce vor coborâ îndată,
Să ne-aducă vindecare, marea zi când va sosi,
Să zburăm spre-ndepartate, locuri sfinte pregătite,
De Acela care vine, pe un nor în marea zi.
Amin