Soarele

Mă tem ades că Te-ntristez mereu
Prin viața-mi adâncită în parcursul meu
Mă tem că dragostea ce Tu mi-ai dăruit
O țin în mine, nu-o ofer, cum Ți-am făgăduit.

Mă tem c-ades mă pierd ușor prin lucrurile mici,
Mă tem că uneori n-aud ceea ce Tu îmi zici.
Că-s egoist și că mă uit la ceea ce se vede
Și uit de valul ce acoperă privirea ce-ntrevede.

Iar raza de lumină ce o vad ades mai pronunțat,
Acum nu mă încălzește, așa cum aș fi sperat.
Cred că mă aflu-opusă ei, deși o văd, nu pot s-o simt.
Iar inimii mele i-e frig, caută o rază de-alint.

Când gânduri multe năpădesc in mintea-mi mult prea zbuciumată,
Când greul lumii și-ndoiala las-o urmă- nlăcrimată,
Atunci mă pierd și m-adâncesc și-ncep să uit de Tine,
Încep să caut rezolvări, cum cred eu că-i mai bine.

Încet, alunec în neștire spre marea de tristețe
Și-nalț în jurul meu pereți cu multe fețe:
Ba că "sunt bine, n-am nimic, nu-i un moment de rătăcire"
Ba că "exagerez, și-n fapt, viața nu-i doar fericire".

Și multe alte gânduri reci se-abat asupra mea
Și-ușor, fără să realizez, Te scot din viața mea.
Mă mint că nu mă pierd de Tin', că mă dedic, că fac ce vrei.
Căci cine o mai fi ca min', sa spună "da" la ce tu vrei.

Dar mari minciuni îmi zac în minte, căci astfel de gânduri
Nu sunt din mine sau din Tine, ci-s ale iadului frânturi.
Vin pe neașteptate, încet, pe rând și se unesc
Ca să-mi atace mintea, depart' de Tine să sfârșesc.

Dar văd acum că Tu, al lumii veșnic Soare,
Pleci de la locul Tău și vii spre-al meu, în vale.
Lași tronul Tău și slava, și Te cobori la mine
Să-mi spui că ești, de fapt, în toate lângă mine.

Eu nu-nțeleg cum poți iubi un om așa cum sunt
Când eu mă pierd și în gânduri adânc mă cufund.
Tu ești cu mine și mă chemi, îmi spui să merg pe ape
Eu mă scufund in teama mea, îmi spun că nu se poate.

Mă simt nevrednic, nu înțeleg cum Tu mă poți iubi.
Azi sunt pe munte, Te slăvesc, iar mâine apar dubii.
Cum pot fi atât de schimbător și plin de răutate?
Când al lumii Creator mă apără din spate?

Dar Tu cobori și blând îmi spui că mă accepți așa,
Că mă iubești și m-ai ales să fii în viața mea.
Că nu mă lași să cad adânc, cu mâna-Ți mă ridici
Iar când sunt culcat la pământ, la mine vii și-mi zici:

"Eu sunt statornic și voi fi de-a pururea cu tine,
Văd, aud și te păzesc când știu că nu ți-e bine.
Chiar și când par îndepărtat, tot Eu voi fi cu tine
O clipă numai de-aș pleca și nu te-aș mai susține,
Cel rău spre tin' s-ar avânta, să te răpună-n luptă
Iar tu sub jugu-i vei pica, sub mânia-i neîntreruptă.
Cu toate acestea, aleg să te iubesc și să te port pe brațe
De rău Eu vreau sa te feresc și să te țin aproape.

De-acum te rog fierbinte să fii-ngăduitor
Și să asculți de glasul lumii Creator
Accepta-te și luptă, răpus nu vei cădea
Iubește-te pe tine și-apoi vei revarsa
Iubirea izvorâtă din Mine și în lume.

Dar nu uita un lucru, că Soarele rămâne."