SOAPTE

Vine seara, cand lumina zilei se stinge,
Apune soarele, printr-un sangeros apus;
Din ce in ce mai grabnic, intunericul invinge
Si lumina zilei piere, dispare, s-a dus...

Printre licare de stele nou-nascute,
Printre umbrele formate pe pamant,
Peste suflete de oameni doborate,
Cineva sopteste tainic un cuvant...

A soptit din ziua cand era lumina
Si sopteste inca, chiar de-i noapte greu.
Are vocea blanda, are vocea lina,
Caci sopteste insusi bunul Dumnezeu!

Mii de suflete se pierd in amortire,
Alte mii si zeci de mii se duc in moarte,
Caci n-aud aceasta soapta de iubire,
Caci nu vor de viata sa-aibe parte...

El, Stapanul cel Atotputernic vede,
Vede omul, creatura mainii Sale,
Ce nu ia aminte, ce soapta n-o crede
Si-al lor facator e cuprins de jale!

El, in lumea decazuta in pacate,
L-a trimis pe insusi Fiul Sau,
Ca prin El, toti sa invinga-n moarte
Si sa biruiasca tot ce este rau.

A adus cu El lumina si iubirea,
A adus credinta si-adevarul!
Vrea spre Tatal sa-naltam privirea,
Asta vrea, Isus Cristos Pastorul!

Dumnezeu, din ceruri, tot priveste
Sa vada iubirea, de sus coborata;
Si-ntruna sopteste, sopteste, sopteste
Sa-ajute fiinta aceasta cazuta!

Fara oboseala, zi de zi in an,
Soapta Sa se-aude peste vai si munti.
Nu sta suflet surd, ca un bolovan,
Caci pe cel puternic, nu poti sa-l infrunti!

Anii, repezi se grabesc, repede se duc
Si cand viata lumii este coapta
Si cand toti stau singuri cuc,
Multi vor vrea sa-auda-atunci o soapta...