text Poezii crestine

Snopii mei să îmi rămână în picioare!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Camelia Stîngaciu
Decât să-mi iau răsplata pe pământ, încununat de laude trecătoare
Mai bine-aștept până ajung acolo sus, primit de mâna Lui cea blândă, iubitoare!
Căci slava Ta stă în ascunderea de lucruri, să le descoperi celor care sunt neînsemnați,
Să îi dezlegi pe orbi de întuneric, să îi găsești, să-i ierți pe condamnați!

Tu nu ești Dumnezeul strălucirii trecătoare, de ea te rog, Isus, să mă ferești
Ca nu cumva să-mi iau din ea lumina, ci-n slava Ta, o, Tată sfânt, sa mă găsești!
De aceea, eu te rog să mă ferești de orice formă de mândrii ucigătoare
Să pot s-aștept până ajung în veșnicii și snopii mei să îmi rămână în picioare!

Nu vreau să-mi dai aici, în valea asta, jos, un nume falnic, cunoscut, răsunător
Ci vreau să-mi dai pe piatra albă, în ascuns, un nume tainic, veșnic, sclipitor!
Să-l știu doar eu, să-l știm doar amândoi, ca început al slăvii care vine
Să lumineze-n palma mea mereu, să fie veșnic umila parte-a mea din Tine!

Ajută-mă să lupt, cu gândul agățat de răsplătirile ce, Doamne, or să vină
Căci toate încercările de-acum nu-s vrednice de slava viitoare, de lumină
Dacă vreodată voi cădea ca să privesc la strălucirea bogățiilor de-aici de jos,
Mai amintește-mi, Tată, înc-odată, căci fără Tine toate-s abur trecător și făr' folos!

30 noiembrie 2021

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>