Smochinul neroditor

Smochinul neroditor


Undeva în slava de lumină,
Stăteau la sfat un Stăpân şi un Vier
Şi vorbind de pomii din grădină,
Se-auzi deodată un cuvânt din cer:

“Taie-l, că ocupă numai loc...
Pentru ce să mai cuprindă şi pământul?
Şi fă din el, lemne de foc
Iar cenuşa s-o ia vântul!

Căci sunt atâţia ani de când Mă duc
Să iau un rod din el şi nu găsesc,
Doar frunze verzi şi-umbră ca de nuc...
Şi-atunci, câtă vreme să-l mai păsuiesc?

Mai lasă-i înc-un an de îndurare,
Spuse Vierul, poate-o să rodească în sfârşit...”
Şi deodată Universul răsuflă cu uşurare,
Bucurându-se de harul care l-a primit!

“Am să-l sap şi-am să-i pun îngrăşăminte,
O Să-l curăţ şi-o Să-l ud cu raze de lumină
Poate că va aduce rod de-acum-nainte,
Dacă nu, fără milă-l vei tăia din rădăcină!”

Aşa sună sentinţa cea mai grea
Pentru orice pom fără smochine,
Iar la sfatul unde se luă şi hotărârea,
Oare nu te viza Stăpânul chiar pe tine?

~Amin~