SMERIREA LUI AHAB

SMERIREA LUI AHAB

După ce-a rostit Ilie
Judecata lui Ahab,
Împăratul devenise
Mai nesigur şi mai slab.

Îi smulsese mişeleşte
Moştenirea lui Nabot;
Însă Cel Atotputernic
Vede totul, ştie tot.

Izabela-l consolează:
„Iată, via este-a ta!“
Dar Ilie îl condamnă
Pentru toată vina sa.

Împăratul fărdelegii
Şi-a dus planul la sfârşit,
Dar Stăpânul veşniciei
Chiar din ceruri i-a vorbit:

„Te-ai vândut să faci tot răul
În al Domnului popor,
Dar să ştii, nenorocirea
Te va paşte-n viitor.

Tu eşti hoţul ce ucide
Ca să-şi facă pofta lui.
Casa ta va fi distrusă
Sub privirea soarelui!

Ai făcut din urâciune
Mreaja celui ce-a murit.
Şi trăind în lăcomie
Idolii te-au jefuit.“

Auzind acea sentinţă,
Hainele Ahab şi-a rupt.
A postit cu grea durere,
Cu un sac pe dedesubt.

Foarte iute-odinioară,
Azi Ahab mergea încet
Reflectând cu-amar la vorba
Ne-nduratului profet.

Inima i-a fost străpunsă,
Duhul s-a cutremurat.
Adevăru-i iese-n cale
Şi-l doboară pe-mpărat.

Când venea din zare noaptea,
În palat nu mai intra,
Ci-ntr-un duh de pocăinţă
Cu un sac pe trup dormea.

Dumnezeu veghind din ceruri
I-a văzut atunci smerirea
Şi în marea Sa-ndurare
Amână nenorocirea.

Lecţia e importantă
Pentru orice ins discret:
Dacă ne smerim, pedeapsa
Se-ndulceşte, vine-ncet.

Răul şi fărădelegea
Cer degrabă pedepsirea,
Dar pedeapsa se amână
Când apare şi smerirea.

Lui Ilie Domnu-i cere
Să observe pocăinţa
Care lui Ahab cel lacom
I-a cutremurat fiinţa.

Nu în faţa lui Ilie
S-a smerit atunci Ahab,
Ci-naintea lui Iehova
Care nu-i uituc, nici slab.

Harul dat nu-i pentru merit,
Ci doar pentru cel smerit
Care-şi recunoaşte fapta
Şi tot răul săvârşit.

Amânând nenorocirea
Dumnezeu, de fapt, ne-a spus
Că ne-acordă înc-o şansă
Pentru-a crede în Isus,

Cel ce-a suportat pedeapsa
Pentru ucigaşi şi hoţi,
Ca-ntr-un duh de pocăinţă
Noi să ne smerim cu toţi.

Dumnezeu nu-ţi nimiceşte
Casa ta-ntinată azi,
Dacă tu în post şi-n lacrimi
La picioarele Lui cazi.

Ştim că soarta cea finală
A acestei lumi de lut
Va fi nimicirea-ntreagă
Printr-un foc din nevăzut.

Tot pământu-atunci va arde,
Cerurile vor trosni,
Dar pe toţi răscumpăraţii
Domnul îi va ocroti.

Îi va scoate din pedeapsă,
Îi va duce-n Paradis
Unde nu mai este moarte,
Cum în Biblie stă scris.