text Poezii crestine

SLUJITORII LUI SATAN

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Moldovan Pavel
Slujitorii lui Satan

Pământu-i divizat în clanuri
Mari, adverse,
Care-n curând
Mult sânge or să verse,

Unele se-ascund chiar
În biserică si credință,
Altele nu cred nimic,
Dar vor biruință,

Satana, banii-i
Concentrează în ele,
Înmulțiți prin droguri
Și multe fapte rele,

Cu ei cumpără arme
Și corup beizadele,
Nu-i pun în bănci,
Aceste lichele,
I-adună grămezi
Și-i țin sub saltele,
Zac inimoși și pe alții conving
Că prin saci de bani, cerul înving,

Lumea stă să se divizeze
În două armate, ce luptă,
Pe Viclean, să conteze,
Clanul zămislit, venit,
Lumea s-o corupă

Și oastea credinței
De DOMNUL, condusă,
Ce-i dă ființei puteri
Prin foc s-o distrugă,

Mâtuitorul, cu focul gurii sale,
Să-i ardă grămezi,
Să cadă pe cale
Pe cei pe care


Domnul, nu-i iartă,
Le-a dat ca soartă
Să cadă pe drum,
Statuete de scrum
Pe calea lor lată,

Opozantul credinței,
Balaurul, cel mare,
Se aruncă-nainte,
Nu mai are răbdare,

Pregătește de mult
Clanuri să omoare,
O fac fără rost,
Pe ceilalți să-i doboare,

Să-și crească influiența,
Ades, nimeni nu le simte prezența,
Indivizi aleși dintre cei
Fără, Dumnezeu,

Predispuși oricui să facă mult rău,
La comanda unor mafioți, suspuși,
Ce-n băi de mulțime
Stau bine ascunși,

Votăm și alegem, un petic sau altul,
Dar ele-s țesute altfel decât sacul,
De parcă-i numește pe funcții
chiar dracul,

Niște smintiți și niște golani
Ce se vând înte ei
Pentru-o pungă cu bani,
Ei nu au prieteni nici
încredere n-au,

Devin paranoici, se-narmează
și beau,
Iau droguri în amestec
cu mult alcool,
Umblând dezbrăcați,
dau băncii ocol,

Ba fură chiar la lumina zilei
Din bancomat, sau din cutia milei,
Nu știu ce fac, nu știu că au drac
Ce-i mping departe, la fapte
deșarte,
Adună păcate strigătoare la cer
Și adună ce iau acei, care cer,

Unii ajung foarte bogați,
Străng tot ce iau cerșetorii
ceilalți,
Ascunși în biserică,
Numindu-se frați,

Pe cei mai slabi îi pun să cerșeasc,
Nu cumva să scadă, suma bănească,
Mamona li-e frate și ei criminali,
Tatuați ca să pară ”bărbații fatali”

Dar din mare încredere-n Satan,
Mor înjunghiați de membrii
altui clan,
Și-i plâng ortacii, cu tămbălău mare
Și cei de curând, ieșiți de la răcoare,

Vând cocaină și iarbă la proști,
După privire îi recunoști,
N-au viitor, da-și dau importanță
Când cu amanta, pleacă-n vacanț,

Ei nu țin seamă nici de covid,
Până nu-i găsește, moartea covrig,
Spre bucuria unui alt clan
Ce-și petrece viața, în cort, cu Satan.


Moldovan Pavel
03.07. 2021.
Alba Iulia

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>