SLUJIRE FĂRĂ ROST…

SLUJIRE FĂRĂ ROST...

"Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămînţi tu, dar un singur lucru trebuieşte. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua." LUCA 10:41-42

N-aţi auzit? Acuma e pe cale...
L-aştept cu nerăbdare să sosească!
Şi Doamne, ce onoare să-i treci pragul
La cel ce vrea cu drag să Te slujească.

Aţi pregătit odaia? E curată?
Orînduită-aşa cum se cuvine?
Voi nu puteţi să ştiţi ce bucurie
Îmi face, Cel ce vine azi la mine!

S-a rumenit viţelul în ţepuşă?
E vinul cel mai bun pus la răcoare?
Sunt flori pe aşternuturi presărate?
E vasul pregătit pentru picioare?

Dar iată-L că soseşte, intră-n casă
Şi mă reped ca să-I sărut veşmîntul.
Şi-L spăl de colbul drumului, iar capul
I-l ung cu mir ca să slujesc Cuvîntul.

Şi mă reped să văd dacă sunt toate
În rînduială-aşa cum se cuvine.
Sus în odăi şi la bucătărie,
Căci vreau să fie totul cît mai bine.

Cum? Parcă nu-i răcoare-n încăpere.
Alerg să deschid uşi, deschid ferestre,
Mai vreau să gust din sosuri, să trag vinul,
Iar timpul se strecoară fără veste.

Mai mă reped la grajduri să verific
De-i calul adăpat şi curăţit,
Mai pun un braţ de fîn şi-apoi, degrabă,
Mă duc să văd de-i totul pregătit.

Sunt lac tot de sudoare, de-oboseală,
Nimic nu vreau ca să precupeţesc,
Căci am un oaspe drag la mine-n casă
Şi vreau ca să-I arăt cît Îl iubesc.

Cînd în sfîrşit e totu-n rînduială,
Decurge totul cum am plănuit,
Mă-ndrept şi eu spre sala de ospeţe,
Să-mi bucur ochii cu Cel mult iubit.

Dar ce să văd? E gata de plecare,
Se-ndreaptă către uşă, întristat,
Şi-mi spune cu o voce-abea şoptită:
"Să fii cu mine, Eu te-am aşteptat.

Mi-a fost atît de dor să-Mi stai alături,
Să-Mi povesteşti de toate cîte-au fost,
Aveam nevoie ca să fiu cu tine,
Dar tu-Mi slujeai alături, fără rost.

Căci de mîncare nu am trebuinţă,
Nici de-aşternuturi sau pahar de vin,
Voiam să fiu cu tine împreună,
Să ne-aşezăm sub ramuri de măslin,

Să-Mi spui de-a tale doruri şi suspine,
Să te-mplinesc cu Duhul Meu Cel Sfînt.
Dar tu, în nesfîrşita-ţi alergare,
Slujeai lucrarea ta de pe pămînt!

Şi M-ai primit în casă ca pe-un oaspe,
Nu M-ai primit ca Domn şi ca Stăpîn.
M-ai invitat să păsui peste noapte,
Dar nu Mi-ai spus, de tot ca să rămîn!

Credeai că de-Mi vei ridica palate,
Şi-n Numele-Mi, pe alţii vei sluji,
Vei face pentru toţi, tot ce se cade,
Dar Eu nu-s om, să ai ce-Mi dărui.

Eu tot ce-am vrut, era să fiu cu tine,
Să Mi te-oferi pe tine, Mie-n dar!
Dar fără să-Mi dai sufletul, lucrarea-ţi,
E-o alergare dusă în zadar!

Sunt mulţi care-Mi slujesc şi îmi vor spune:
"Dar, Doamne, pentru Tine le-am făcut!"
Unde eraţi cînd v-aşteptam, pe rouă?
Eu niciodată nu v-am cunoscut!

Aţi tot trecut prin Faţa Mea în grabă,
Dar timp nu aţi avut, să vă opriţi,
Nu am ajuns să vă cunosc pe nume,
Să fiu cu voi. Mereu eraţi grăbiţi.

Nu M-aţi lăsat să fiu măcar o parte,
Din alergarea voastră, zi de zi.
Aţi stat să Mă-ntrebaţi măcar odată?
Ce vreau Eu de la voi aţi vrut a şti?

Aţi hotărît în locul Meu lucrarea,
V-aţi apucat de ea, şi o sfîrşiţi,
Dar n-aţi văzut că nu-s şi Eu acolo
Şi că pe voi înşivă, vă slăviţi!"