text Poezii crestine

Slujbă fără slujire

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Doru Satmarean
Unora le place să fie-n slujbă cu întâietate
Dar să n-audă de slujire dacă se poate
Așa au făcut ucenicii atunci când au auzit
Că Domnul urmează să fie trădat, vândut.

Auzind că are să fie vândut și dat la moarte
S-a produs rumoare începând să se certe
Ucenicii au început să gândească la viitor
Care va rămâne primul având respectul lor.

Care va fi primul și va lua locul Mântuitorului
Dar Domnul auzindu-i L-ea spus părerea lui.
Așa se întâmplă-n între neamuri, tiparul lumii
Dar între voi să nu fie așa, voi Îmi sunteți ucenicii.

Așa se întâmplă pretutindeni și prin biserici azi
Unii vreau numai puterea slujbei, neinteresați,
De slujire nu sunt interesați, slujba e tentantă
Să stea pe locurile din față și să dea comandă.

Diplomați și setoși de putere, să controleze
Să facă alții tot, ei poruncitor doar să dicteze
Cearta între ucenici s-a iscat vrând să știe
Cine va fi socotit cel mai mare, cel cu funcție

Cine se va bucura de respectul celorlalți
Pe când Domnul le spune: cei mai mari,
Să fie slujitori tuturor, să se vadă mai mici
Și cel în slujbă ca și slujitorul la fel egali.

Pe ucenici i-a interesat slujba nu slujire
Care să cârmuiască dar nu slugă la adunare
Cel mai mare trebuie și să slujească L-ea spus
Interesați și de slujire așa ca de slujba de sus.

Eu am slujba, slujirea s-o facă alții, unii spun
Eu m-am ajuns de-acuma nu mă mai supun
Nu sunt toți cei din slujbe cu așa comportare
Unii au chemarea-n slujbă și slujesc ca atare.

Ce-o fi simțit Domnul când a auzit cearta lor?
El încă trăia și ei deja se certau pentru, următor
Domnul era ca un părinte pe patul de moarte
Și copii lui se ceartă pentru posesiuni și avere.

Domnul era amenințat cu moarte și ei ce interes?
Spiritual niciunul, numai înainte la a vieții mers
Cei cu temperamentul lui Petru și azi gândesc așa
Temperament coleric, se cred mai de seamă ca gloata.

La cearta ucenicilor, Petru s-o fi scos în evidență
Bazat pe meritele lui și experiența cu Domnul avută,
Dar Domnul îi spune: Simone, Simone, numele vechi
S-a trezit firea veche în tine și n-o mai controlezi.

Înaintea lui Dumnezeu este mai importat a fi
Decât a face doar cu gândul de-a te mândri
Mulți vor spune atunci: Doamne a fost în slujbă
Și li se va spune: plecați că n-ați slujit o clipă.

Se laudă mulți spunând: sunt și eu un slujitor
Dar nu se vede în niciun fel slujire-n urma lor
Sunt mândri să fie amintiți cu titluri nesfârșite
De parcă în asta ar fi rostul slujiri sfinte.

Pentru orice slujitor standardul slujiri e Hristos
El a venit să slujească la tot omul păcătos
N-a spus: Eu sunt slujitor dar slujirea-i a altora,
Ucenicilor, Eu V-am ales: A voastră-i slujirea.

El a luat primul prosopul, picioarele să șteargă
S-a smerit în slujire, lui Petru picioarele-i spală
A fost la dispoziția celor mai amărâți și sărmani
N-a cerut apreciere, doar recunoaștere la oameni.

Pavel a vestit evanghelia și a vrut să aibă,
Parte de evanghelia și mântuirea vestită
El a fost sigur că-l așteaptă cununa promisă
Că pentru slujba avută a suferit bătaie cruntă.

Domnul dorește să aibă și azi slujitori devotați,
Celor ce au nevoie de slujire străini sau frați
Nu a chemat slujitori fără slujire, nu-s nevoiți
Slujitori să și slujească, numai așa vor fi mântuiți.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>