text Poezii crestine

SLAVA ASCULTĂRII

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
SLAVA ASCULTĂRII

Necredinţa e osândă. Ascultarea e un har.
Poţi avea prin ea izbândă când ţi-e jertfa pe altar
Domnul ne-a ales din lume să-I fim martori pe pamânt
Duhul slavei să ne-ndrume în tot adevărul sfânt.

Slava stă în modestie luând jugul lui Isus
Şi trăind în curăţie pentru Patria de sus.
Să purtăm unii altora sarcinile nu-i uşor.
Dar în dragoste-i posibil de-nţelegi nevoia lor.

După cum şi Prinţul slavei a venit la noi ca Rob
El şi astăzi foloseşte nu un vas, ci chiar un ciob.
S-a plecat El către mine şi m-a ridicat de jos
Să trăiesc şi eu la rându-mi pentru alţii cu folos.

Lumânarea luminează dar nu spre folosul ei.
Tot ce mişcă-n lumea asta pân la florile de tei,
Toate-arată un principiu : dăruindu-te-n iubire
Dovedeşti credinţa-n fapte şi-ai ajuns la mântuire.

Lumea nu îl va învinge pe creştinul altruist.
Eul său nu poate spune : ”Eu mai cuget, deci exist!”
În secretul unităţii cu Cristos cel înviat
Se ascunde cheia vieţii şi a traiului curat.

Fraţi iubiţi de pretutindeni ce lucraţi pentru Isus
Este-un timp să ducem crucea pâna vom ajunge sus.
Cum şi Salvatorul nostru a purtat-o pentru noi
Să fim martori şi exemple în aceste vremi de-apoi.



*************










Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Cinstea!
`Cinstea! , `O Haină Sfânta și curată.Dar de mult în cui uitată.Prăfuită și zdrențuită.Din vremi străvechi.Tot mai ciuntită.De mulți oameni lepădată!Să fii cinstit nu înseamnă să aștepți să te cinstea... Citeste mai mult >>
Meniul zilei!
`Meniul zilei! `În toată glazura răului.Caută esența binelui.În tot ambalajul acestei lumi.Dovedește tu, că sunt și oameni buni.Dacă pretinzi că știi ceva.Mai bine taci.Păstrează bine. !Până nu ți se... Citeste mai mult >>
În preziua judecății
În preziua judecății! ...Ieșua, este vremeaCând ne-arăți deslușitDin ce trebuia să vină,Cât din vremi, s-au împlinitAi trecut greutăți multe,Și Doamne, nu ne-ndoim,Că revii, ca un drept jude,Milostiv... Citeste mai mult >>
Orice genunchi, se va pleca!...
Orice genunchi, se va pleca! ...Hristoase înaintea TaLumea, va îngenuncheaȘi cei buni, dar și cei răiSub focul ochilor Tăi! ...Fiindcă ești, în ochii lorFiu al, DumnezeilorCei Preasfinți și-adevărați,... Citeste mai mult >>
Ca o lume ordonată(BIS)
Ca o lume ordonată(bis)Ca o lume ordonată,Prin ruperea peceților,Se deschide-o lume mată,Sub imperiul Leilor,Lucruri mari și mișcătoare,Le arată-n, stare FiaraPocnete îngrozitoare,Aprind focul și ocar... Citeste mai mult >>
Luna plină!...
Luna plină! ...Galbenă ca un bostan,Unul, negrăit de mare,Luna dup-un, paravanDe aburi gravă apare.Nopțile, cu lună plină,Pentru mulți, sunt un calvarNu știu cum, dar ea animăVieți, prin insomnii de... Citeste mai mult >>
Bucurie rară
Bucurie rară!Azi sunt foarte fericit,Simt că, Tu, m-ai mântuitMerg pe-un drum de bucurie,Grație Ție jertfa vie! ! ...Tu îmi ești în suflet, Sol,Domn al dumnezeilor,Fericit sunt că Te știuLângă mine-a... Citeste mai mult >>
Spovedanie!!!...
Spovedanie! ! ! ...Cum aș putea să uit, IsusSacrificiul, Tău, făcut pentru mine? ,Cu alte cuvinte, cum se cuvine,O clip-am rătăcit, nefiindu-Ți supus! ...De nu scriam lucrul acesta,Duceam o povară p... Citeste mai mult >>
Vorbind cu Inima
O, inimă amar îndurerată,Ce nu cunoști tu pacea nicidecumȘi nici n-o s-o cunoști tu vreodată,De n-ai să ieși din starea care ești acum.Tu ai dorințe, scopuri din belșugȘi pofte fără număr,Dar porți pe... Citeste mai mult >>
Yehova nisi
Yehova nisi,Te preamărim tot timpulStăpâneYehova,Că, ne-ai creat cu chipulȘi-asemănarea Ta!Două făpturi umaneDin care ne trăgeam,Greșit-au groaznic DoamneȘi Eva și Adam...Creați nemuritoriAvând zile... Citeste mai mult >>