Singuri sunt Doamne pe lume

Singur sunt pe lume Doamne,
Prin pustie rătăcesc,
Doritor ca mult în viață,
Dragoste să dăruiesc.

Doritor de o lumină,
Să mă scoată din dureri,
Doritor de-o mângâiere,
Dar de cea de după zări.

Singur sunt în suferință,
Lacrimile grele-mi sunt,
Urma lor îmi lasă rane,
Doar să plâng eu pe pământ.

Lasă gustul cel de fiere,
Sunt cele ce-mi gârbovesc,
Sufletul ca eu pământul,
Zi de zi să îl privesc.

Singur sunt căci o mulțime,
Doamne s-a îndepărtat,
Nu găsesc pe nimeni astăzi,
Să mă sprijinesc îndat.

Vântul mi-a secat puterea,
Valurile-n larg m-au dus,
La pământ umbre străine,
Cu-a lor șoapte m-au răpus.

Fluturat sunt de-adiere,
Căci un praf am devenit,
Și împrăștiat pe-adâncul,
Pentru moarte pregătit

A lui beznă mă-nconjoară,
Și fiorii reci cuprind,
Inima și-a mea ființă,
Să mă vadă suferind.

Mă duc aripi de-ntristare,
Doar în locurile reci,
Locurile ce sunt veșnic,
De iubire ele seci.

Goale sunt și de lumină,
Goale de prezența Ta,
Este locul unde Doamne,
Morții nu pot învia.

Azi îmi flutură și gândul,
Căci e gol el de puteri,
Cu-o dorință zdruncinată,
De-a zbura de după zări.

Dus pe-un sunet de vioară,
Ce de jale are-un cânt,
Către locul unde nu e,
Bucurie... toți doar plâng.

Este-n trecerea de vremuri,
Parcă-n loc ce s-a oprit,
Sufletul ființei mele,
Pe pământ ce-a obosit.

Pe nisipul mort al mării,
Stă tăcut sufletu-ntins,
Căci de vremea încercării,
Și-a ei ură este-nvins.

Timpul plin de locuri goale,
Rătăcire mi-a adus,
Să nu văd în depărtare,
De lumină m-au ascuns.

Și doar țipete-ascuțite,
Inima tot îmi lovesc,
Peste mine trec șuvoaie,
Cele ce mă nimicesc.

Vad cum se îndepărtează,
Licărirea... și cobor,
Aripile-nsângerate,
Nu mai bat ele în zbor.

Gura mi-e fără suflare,
Parcă totul s-a sfârșit,
Soarele se-ndepărtează,
Pleoapele au coborât.

Parca nu mai e vedere,
Ceața deasă s-a lăsat,
Parcă chiar și timpul Doamne,
Este timpul înghețat.

Parcă totul nu mai este,
Ce a fost ceva... cândva,
Parcă ziduri se înalță,
Tot mai sus în fața mea.

Parcă ziua este noapte,
Parcă noaptea este zi,
Parcă-n mine se topește,
Cel ce nu vre-a se topi.

Parca nu mai sunt în mine,
Parcă zbor și vreau și eu,
Ca să mă găsesc Isuse
Să nu rătăcesc mereu.

Amintiri apar în față,
Hrană azi mi-au devenit,
Vise multe spulberate,
Mie-n față mi-au ieșit.

Întrebări fără răspunsuri,
Nu mai vor nici-un răspuns,
Căci din mine cel ce-ntreabă,
Vrea să tacă... stă ascuns.

Tace căci muțit de vreme,
Este Doamne Dumnezeu,
Vremea ce-a-nghițit speranța,
Și nădejdea timpul greu.

Este-o vreme ce nu trece,
Pe-un pământ ce-i trecător,
Este Doamne ea greoaie,
Parcă curge din izvor.

Se oprește peste mine,
Un popas ea și-a găsit,
Sub ea-mi tremură ființa,
Sufletul slăbănogit.

Ochii ce-s închiși devreme,
Mâinile ce-au coborât,
Căci e vremea doritoare,
Să mă vadă doborât.

Ea m-a pus deoparte astăzi,
Ca să fiu numai a ei,
Într-un loc gol ce-i de toate,
Unde nu sunt Doamne-ai Tăi.

M-a legat cu-a ei mânie,
Să nu pot nici să mă zbat,
Mi-a luat ultima putere,
Ultima... . Doamne mi-a luat.