Simfonia naturii

SIMFONIA NATURII

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Dacă vrei o simfonie
Liniştită şi minoră,
În pădure, pe câmpie,
Poţi s-asculţi o melodie
Când doreşti, la orice oră.

Căci viaţa nu e frântă,
Tot ce-i viu şi tot ce creşte,
Dac-asculţi, acestea cântă
Melodia cea mai sfântă,
Melodia ce trăieşte.

De la florile-nrămate
Pân' la bolta cea albastră,
Melodii nenumărate
În culori, şi parfumate,
Trec pe sub privirea noastră.

Şi se-ntreabă muritorul
Care-admiră, care-ascultă,
Cine este Autorul
Care-a-mpodobit decorul
Cu cântarea cea mai cultă?

"Dumnezeu" - răspund martirii
Care sunt striviţi de ceaţă;
Gladiola, trandafirii,
Tot ce creşte-n largul firii
Toate-şi trag din El viaţă.

Domnul care poartă norii
Şi-i strecoară pe câmpie,
El a dat culoare florii,
Strălucire aurorii,
Pentru noi ca mărturie.

Sub a vântului baghetă
Şi a soarelui privire,
Cântă totul pe planetă
Melodia cea secretă,
Izvorâtă din iubire.

Chiar şi oaza, şi pustia,
Nu-i sălbăticie moartă,
Căci în cânturi armonia
Are pauze melodia
Şi intrări cu flori pe poartă.

Numai cel fără ureche,
Cel afon, lipsit de strune,
Râde muzica cea veche
Ce-n duet şi în pereche
Dă vieţii dimensiune.

Urmăriţi şi dirijarea
Ce nuanţe, ce culori!
Ce frumoasă este marea!
Ce frumoasă este floarea!
Ce dumnezeieşti splendori!

Stai din alergarea-ţi multă
Mai încet, sau chiar te-opreşte
În pădure, şi ascultă
Muzica înaltă, cultă,
Care ţie îţi vorbeşte.

Căci vibraţiile firii
Care sună tot mai tare,
E cântarea mântuirii
Către ginta omenirii
Să se-ntoarcă din pierzare.

Flori, şi ape, şi planete,
Şi pământ, şi-albastra zare,
Simfonii şi canţonete
Albe, roşii sau cu pete,
Toate strigă: "Deşteptare!"

Toate-acestea El le poartă,
Mâna Lui dumnezeiască,
Numai tu fărâmă moartă
Ţi-ai ales o altă soartă,
Patima cea strămoşească.

În credinţa ta atee
Ţi-ai săpat mormânt de lut,
Pentru bani şi obicee,
Pentru-nalta ta idee
Sufletul ţi l-ai vândut.

Oare nu te înspăimântă
Falsul, marea ta tăgadă?
Dacă simţi că te frământă,
Dacă inima ţi-e frântă,
Dumnezeu o vrea să creadă.

Dumnezeu ţi-arată crinii
Îmbrăcaţi în maiestate,
Şi pe fiii Lui, creştinii,
Lasă morţii, lasă spinii,
Şi te fă cu-aceştia frate.

Şi te-nchină împreună
Cu grădina înflorită,
Şi cu fulgerul ce tună,
Şi cu razele de lună,
Şi cu turma cea smerită.

Şi cu norii şi cu ceaţa,
Şi cu oaza din pustie,
Şi cu zorii dimineaţa,
Şi cu moartea, şi cu viaţa,
Cu întreaga armonie.

Şi cu Duhul ce suspină
Cu suspine negrăite,
Pentru a mulţimii vină
Care merg înspre ruină
Pe cărări nepotrivite.

Stai, sau du-te mai departe,
Căci odată tot te-opreşti,
Lângă zidul ce desparte
Ce e viu de ce e moarte,
Ce e sfânt, de ce-i lumesc.

Oare nu sunt argumente?
Când te uiţi şi când priveşti
Cele şase continente
Cu minunile prezente
După legi Dumnezeieşti.

Oare mâna ta le ţine
Şi le poartă-n leagăn valul?
Stai şi uită-te mai bine
Ce ocean cu ape line
Zi şi noapte udă malul!

Sparge dacă poţi gheţarii
Ca să faci din ei izvoare!
Sau înalţă sus stejarii
Ca să cânte-aceleaşi arii
Pe căldură sau răcoare!

Dacă poţi aşa de iute
Peste munţi şi peste zare,
Dacă poţi, ca vântul du-te,
Florile să te sărute
Şi toţi pomii cu mişcare.

Taie din păduri o grindă
Şi-o întinde-n infinit,
Ca să-l ţină, ca să-l prindă,
Astrul care se perindă
Din apus spre răsărit.

Sau întreabă ciocârlia
Când în văi coboară zorii
Ce înseamnă bucuria?
Sau de ce zâmbeşte glia
Când în val se varsă norii?

Oare mâna ta le poartă
Păsărelele în zbor?
Ia priveşte, câtă artă
Lângă streaşină, sub poartă,
Cuibul rândunelelor.

Oare jocul întâmplării
A creat şi cer şi astre?
Universul depărtării
Cu splendorile mirării,
Jos şi-n străluciri albastre.

Spună-ţi dacă vrea albina
Legile universale,
Ca să nu rămâi cu vina
C-ai tăgăduit lumina
Existentei slavei Sale.

Înima în tine bate
Până când? şi până unde?
Apoi gustul din bucate...
Cine le-a-ndulcit pe toate?
Dacă poţi să spui, răspunde!

Oare forţa ateistă
Ţi-a dat mâini, ţi-a dat picioare?
Era evoluţionistă,
Monştrii care nu există
Ţi-au pus fiinţa în mişcare?

De-ai fi serios cu tine
Ai privi puţin mai mult,
Să vezi că sunt şi ruine,
Fapte care fac ruşine,
Rele, şi la omul cult.

Frunze care-s vestejite,
Care cad din ram, din cetini,
Ca să fie înghiţite
De morminte putrezite,
Frunzele, ai noştri prieteni.

Dar în slava primăverii
Vor fi iar pe ramuri flori,
Dumnezeul învierii
Din mormintele tăcerii
Ne va ridica în zori.

Dar pe tin' te vor respinge
Dacă n-ai acum iertarea,
Dacă nu te poţi convinge
Că Hristos cu sfântu-i sînge
Poate ca să-ţi dea salvarea.

Placă-ţi astăzi simfonia
Care-o cântă sfinţii-n strune,
Căci din cer e melodia,
Şi te-acordă-n armonia
Celor ce fac fapte bune.

Ca să fii un crin din vale
Alb, mirositor şi sfânt,
Cu parfumul în petale,
Mărturia slavei Sale
Cât trăi-vei pe pământ.

Să te bucuri la tot pasul
De tot ce-i în jur şi-n zare,
Să-ţi înalţi spre ceruri glasul
Şi spre pocăinţă pasul,
Şi să stai în aşteptare.

Doamne, dă-ne desluşire,
Şi pricepere, şi minte!
Să vedem că prin zidire
Tu ne-arăţi a Ta iubire
Şi-a Ta dragoste fierbinte.

Tu ne porţi mereu povara
Şi ne dăruieşti aloea,
Tu porţi zorii, Tu porţi seara,
Tu ne dai belşugul vara
Potolind la toţi nevoia.

Tu eşti Doamne maiestatea
Care-ai împletit frumosul,
Şi cu toată bunătatea
Ne-ai dat nouă proprietatea
Ca să-i tragem noi folosul.

Ce înaltă frumuseţe
Ai pus Tu în melodia
Care vrea să ne înveţe:
"Prin necazuri, prin tristeţe
Se câştigă bucuria."

Ca să fii un crin din vale
Alb, mirositor şi sfânt,
Cu parfumul în petale,
Mărturia slavei Sale
Cât trăi-vei pe pământ.

Să te bucuri la tot pasul
De tot ce-i în jur şi-n zare,
Să-ţi înalţi spre ceruri glasul
Şi spre pocăinţă pasul,
Şi să stai în aşteptare.

Doamne, dă-ne desluşire,
Şi pricepere, şi minte!
Să vedem că prin zidire
Tu ne-arăţi a Ta iubire
Şi-a Ta dragoste fierbinte.

Tu ne porţi meru povara
Şi ne dăruieşti aloea,
Tu porţi zorii, Tu porţi seara,
Tu ne dai belşugul vara
Potolind la toţi nevoia.

Tu eşti Doamne maiestatea
Care-ai împletit frumosul,
Şi cu toată bunătatea
Ne-ai dat nouă proprietatea
Ca să-i tragem noi folosul.

Ce înaltă frumuseţe
Ai pus Tu în melodia
Care vrea să ne înveţe:
"Prin necazuri, prin tristeţe
Se câştigă bucuria."

Şi vom fi a Lui aleasa
Îmbrăcaţi în slavă plină,
Ca şi crinul de frumoasă,
Noi, a lui Isus Mireasă,
În iubire şi lumină.

AMIN