Si diavolul ne da ocazii

Cand noi ne-apropiem de Domnul,
Cand ne dorim mai mult sfiintire,
Si diavolul ne da ocazii
Sa facem rele in nestire.

Cand spunem ca n-avem pacate,
Cand ne simtim neprihaniti
Si diavolul ne da ocazii
Sa devenim chiar ipocriti.

Cand aratam spre altii oameni
Cu degetul, si judecam
Si diavolul ne da ocazii
Cu el mai mult sa semanam.

Atunci cand ne simtim mai liberi,
Cand credem ca suntem prea bine,
E diavolul ce da ocazii
Sa ne mandrim, fara rusine! . .
Sa credem ca avem valoare
mai multa decat toti ceilalti.
E diavolul, ce da ocazii,
Sa ne uram, noi, intre frati.

si sa vedem doar partea rea,
La cel mai slab, care greseste.
Cu pietre-n el, de-a arunca
E diavolul, el osandeste!

Nu Dumnezeu ne-a adunat,
Sa ne uram, sa ne vorbim...
Oare nu El ne-a invatat,
Mai bine sa ne pocaim?

Sa plangem pentru tot ce-n gand
Am strans cu-atata nepasare,
Batjocorind si judecand
Pe cel ce n-are aparare.

Sa nu mustram cu rautate,
Caci Dumnezeu e drept, si bland.
S-avem in suflet, bunatate
Iubind. Cu dragoste in gand