Sfâșiat de suferință

Sfâșiat de suferință, printre pietre și ocară,
Printre lacrimi de durere, dar iubind ca prima oară,
Urca El... Isus... Mesia, Împăratul tuturor,
Să aducă mântuire, pentru omul trecător.

Suferea disprețul mare, să avem eliberare,
Prigonit urca calvarul, s-avem parte de-ndurare,
Ne-a spălat cu al Său sânge, sânge sfânt de Împărat,
Când murea în chinuri grele, Când murea nevinovat.

Apăsat de greul crucii, înapoi nu a privit,
Pân-la ultima suflare, a luptat... a biruit,
A învins luptând cu moartea, când pe cruce suferea,
Gura celor ce-l văzură, când batjocor-arunca.

Crunt lovit de multe bice, ce lăsau amărăciune,
Pe o piatră-ntr-o grădină, suspinând în rugăciune,
Sub acele cuie care, suferință i-au adus,
Ne-a iubit până la capăt, căci iubire e Isus.

El și astăzi rabdă hulă, și batjocoră... ocară,
Dar e neschimbat... El este, bun, milos ca prima oară,
El și astăzi inimi spală, cu un strop de sânge sfânt,
Căci doar Unul e iubire, numai Unul pe pământ.

El și azi e pus pe cruce, e și astăzi judecat,
Însă rabdă căci dorește, ca să fie-ntâmpinat,
De întreaga omenire, când pe nor va reveni,
Nu vrea unul ca să piară, vrea cu El în vecia fi.
Amin