Sfârşitul e aproape

Când vezi cum stricăciunea se-ntinde ca o plagă
Peste a noastră țară, cum să nu te mâhneşti?
Când tot mai mult mânjeşte din patria cea dragă
Iar tu nu ai putere, nu poți să o opreşti...
Tristețea te cuprinde, străjeri mulți dorm pe ziduri,
Puțini, puțini mai luptă pentru un țel curat...
Oh, ce se va alege de ale noastre plaiuri
Ce tot mai mult se-mbracă în patimi şi păcat? . .
Unde-s apărătorii, unde-s stâlpii credinței? ...
De ce nu sunt la luptă, la locul potrivit?
Unde e jurământul şi steagul biruinței
Asupra Celui care parcă i-a biruit? ...
***
Şi iar se-arată umbra stâlpului alb de sare,
Către cetatea lumii stricate iar privind
Cu ochi precum de piatră, se profilează-n zare
Precum odinioară, pedeapsa iar vestind...
De ce să nu ne pese mai mult de țara noastră?
De ce n-o vrem curată? De ce nu mai luptăm?
De ce vrem nori de tină în loc de-o boltă-albastră,
Oare primind păcatul, creştini ne mai chemăm? ... .
În fața Celui care grăbeşte ca să piardă,
Cad țări precum redute ce-odată au luptat,
Ce nu-l mai vor pe Domnul, ce nu mai vor să creadă
Şi le cuprinde plaga de silă şi păcat. .
Sfârşitul e aproape... mai sunt pe zid străjerii
Sau armele-s lăsate de mult şi au fugit?
Va cuceri reduta Cel Rău ca pe Sodoma?
Sau îi va sta-mpotrivă, luptând pân' la sfârşit? ...