SFÂRŞITUL ALERGĂRII

În zadar cinstim părinţii pe-a vorbirii noastre unde
La sfârşitul alergării când ei nu ne pot răspunde.
Cât trăim cu ei în viaţă Biblia ne spune clar
Să le ascultăm povaţa din iubire şi cu har.

Viaţa e-o călătorie către-o anumită ţintă.
Gândurile noastre-s bune sau pot chiar să ne şi mintă.
La-nceput ne pare bună pentru viaţă orice cale,
Dar la urmă întâlnirea este cu amar şi jale.

Când Iosif vedea sfârşitul în Egipt, nu ca duşman,
I se-mbălsămase trupul pentru ţara Canaan.
El avea în piept credinţă că Domnul Emanuel
Îl va scoate din robie pe poporul Israel.

David şi el se mângâie c-un gând mare, generos,
Că trecând prin Valea Morţii o să fie cu Hristos.
El mizează pe toiagul şi nuiaua îndreptării
Când i se termină viaţa cu gândul răscumpărării.

Moartea face un serviciu fiilor lui Dumnezeu
Ce pe toţi în cer i-aşteaptă cu iubirea Lui mereu.
El le pregăteşte locul pentru toţi în casa Lui.
Nu este un har mai mare ca-ndurarea Domnului.

Au murit sfinţii-n credinţă şi-au plecat în Paradis.
Şi aşteaptă-n cer răsplata ce de mult li s-a promis.
Dumnezeu îi linişteşte şi le spune să aştepte
Judecata răsplătirii şi a premiilor drepte.

La sfârşit de cale Domnul prin cuvântul Lui ne zice:
„Pentru cei ce mor de-acuma nu va fi decât ferice.
Fapta lor şi osteneala îi urmează-n veşnicie
Şi la masa Nunţii Mele toţi vor sta cu bucurie!”

Asta e nădejdea noastră, pentru asta noi trăim.
Toţi Îl aşteptăm pe Domnul, Cel pe care Îl iubim.
Şi strigăm unii altora prin cântări şi rugi: „Fiţi gata!”
Mirele Se-arată-n slavă. Vine Domnul! Maranata!