Setea

Setea

Ai simtit tu setea care te cuprinde?
Si-n adanc te trage si-napoi te-mpinge.
Staruie-n durere si-i sfarsietoare,
Si apare unde arsita e mare?

Setea care striga fara incetare,
Ce n-are astampar pana la racoare.
Care oboseste peste asternut,
Si iti face chinul mai greu de trecut?

Ai simtit tu setea dupa adevar,
CE-N CURIND APARE SI-I LEGAT DE CER?
Are revelatia ca-i stapanitoare,
Dar e legatura cea amagitoare.

Cand mergi plin de murmur pe cararea ei,
Nu mai ai speranta dupa cum tu vrei.
Parasesti cuvantul si te trec fiori,
Necajit ca altii trec biruitori.

Si la mijloc iata ca te obosesti,
Si stai fara vlaga si te chinuiesti,
Inspre cer intruna il privesti mereu,
Ne stiind cand vine bunul Dumnezeu?

Asa este setea fara de cuvant,
Daca nu alergi plin de Duhul Sfant.
Si nu ceri putere de a mai lupta,
Chinuit tu stai in fiinta ta.

Tu sa cauti izvorul sa te potolesti,
Sa nu sti ce-i setea si sa te calesti.
Sa nu-ti lasi simptita lipsa de iubire,
Ca tu esti legat de a Lui venire.

Si prin apa sfanta setea-ti dai deoparte,
Iar de la izvor la altii faci parte.
In calauzire tu alegi destinul
Care-ti sta in fata cum vrea El Preasfantul.

Dar atat de aproape de Isus sa fi,
Sa vada tot cerul cand la El tu vii.
Si alungi din setea ce te chinuia,
La izvorul vietii ce tu-l vei avea.

El curge indata daca il doresti,
Daca-l ceri si iata ca te ostenesti.
Cauta sa fie inspre tine iar,
Sa te insoteasca pana la hotar.

Caci Domnul revine si te va primi,
Sus in vesnicie cand cu El vei fi.