Sens unic

Un ritm de viaţă tot mai trepidant,
Pe un pământ ce parcă clocoteşte,
Face ca timpul ce curgea constant
Să pară deodată galopant
De parcă el, nu lumea se grăbeşte.

În verdele clipit de semafor
Se-avântă oamenii în intersecţii,
Şi-n duduit de inimi şi motor
Gonesc avizi spre ţelurile lor
În zeci de milioane de direcţii.

Se-ncrucişează adesea claxonând,
Mai blând sau mai sonor, cum le e felul,
Ba se mai şi ciocnesc din când în când
Dar toţi sunt animaţi de-acelaşi gând:
Cu orice preţ să îşi atingă ţelul.

Parcarea temporară e un lux
Permis doar între două respiraţii
Şi-apoi continuă acelaşi flux
Din zorii zilei până la apus
Şi-apoi sub licărit de constelaţii.

De ce-s atâtea căi şi-atâta zor
Când goana însăşi sensul ei şi-l pierde
Ştiind că totul este trecător?
De ce un impasibil semafor
Să dea la toate, toate undă verde?

Ar trebui să fie doar un sens
Cum Adevărul este numai unul,
Dar pe pământ e-un labirint imens
Şi-un furnicar în traficul intens
Al rătăciţilor ce nu ştiu drumul.

Există însă un navigator
Ce are-n el şi cerul, şi pământul,
Cu care drumul îl găseşti uşor
Spre un liman de vis, un ţărm de dor,
Şi-acest navigator este Cuvântul.

Cu el abateri de la rută nu-s
Şi dând speranţă îţi alungă jalea;
Prin el, pe sensul unic, mergi în sus,
Privind cu bucurie la Isus
Când prin Cuvânt ne spune: ”Eu sunt Calea...”

Amin