Senin, veşnic senin

Din timp în timp adie şi mângâie în treacãt
Şi pomii din grãdinã şi-albastrele oglinzi
Un vânt uşor de toamnã ce-n pãmântescul freamãt
Spre cer, sã urci te-ndeamnã şi mâinile sã-ntinzi.

Mai sus de ceru-albastru şi mult mai sus de stele
Trãieşte în luminã, în veşnicul senin,
Al nostru Domn şi Frate, care-a putut sã spele
O viaţã de pãcate şi-un suflet de venin...

Azi Soarele trimite, prin raze de luminã
Un cald veşmânt, prielnic oricãrui muritor;
Şi-ar vrea ca sã pãtrundã în inima lui plinã
De semne de-ntrebare, de teamã şi de dor.

O noapte e trecutul, o ceaţã - viitorul
Şi paşii tinereţii-i aud cum se grãbesc;
Dar soarele rãsare şi-mprãştie fiorul
Şi inimi rãcoroase îndatã se-ncãlzesc!

Trec zilele, trec anii şi vremile se schimbã
Cum bolta mohorâtã se schimbã în senin;
Pe-a ceasului cãrare sãgeata-ncet se plimbã
Iar zorii tinereţii se duc şi nu mai vin...