SECETA

SECETA

Suflă vântul uscăciunii.
Plânge Duhul Sfânt în noi.
Ajutor cer rugăciunii,
Dar mă văd cu pumnii goi.

Ca Ilie-aş vrea în rugă
Să mă-ntorc spre Dumnezeu
Însă viaţa mea e-o fugă
De-ncercări în ceasul greu.

Seceta de lacrimi grele
M-a uscat acum de tot.
Să-mi înalţ mai sus de stele
Ruga mea cum am să pot?

Rugăciunea? Cinci minute!
Vai, cu ceasul mi-o măsor;
Însă, Firea fuge iute
Spre-al distracţiei izvor.

Firea veche nu-şi măsoară
Timpul care l-a pierdut
Într-o viaţă prea uşoară,
Fără al credinţei scut.

Ea lucrează cu privirea
Şi cu simţul ei viclean;
Cum să-i placă răstignirea
Sub al mântuirii plan?!

Cum să-i ceri să se jertfească
Tot mai mult în rugi şi-n post
Şi-n smerenie să crească,
Dacă asta n-are rost?!...

Ea nu poate să-nţeleagă
Scopul Mielului divin
Ce-a chemat o lume-ntreagă
La al cerului destin.

Vântul ce-ar fi vrut să lase
Mii de binecuvântări
Seamănă dureri în case,
Secetă pe lungi cărări.

Iarba verii se usucă.
Pomii-s veştejiţi şi plâng.
Doamne, unde-au să se ducă
Păsărelele din crâng?!


Le-ai promis şi lor mâncare,
Precum cronicile spun,
Ca să afle fiecare
Cât eşti Tu de sfânt şi bun.

Florile nevinovate
Cu-al lor chip din Rai ţesut
Parcă vor să ne arate
Pacea Ta din nevăzut.

Cum în gloria divină
Florile frumos le-mbraci,
Tu dai pace şi lumină
La smeriţii Tăi săraci.

Cei ce plâng şi-Ţi cer iertare
Vor primi mai mult prin har.
Ruga lor în încercare
Va fi pentru Cer altar.

Suflă vântul disperării
Tot mai tare, tot mai mult;
Tu, prin Regele-ndurării,
Vei călca peste tumult.

Peste şerpi şi peste scorpii
Vei păşi victorios
Ca de Cer să te apropii
Mai asemeni lui Cristos.

Doar ţinând Firea pe cruce
Cu-al credinţei ideal,
Duhul Sfânt te va conduce
Către scopul Său final.

Va veni Isus deodată
Sus pe norii ce se sparg.
Seceta va fi uitată.
Nunta va vui în larg.

Pregătiţi-vă mai bine
Pentru Mirele-Păstor
Prin cântări de haruri pline
Când Îl vom vedea pe nor!

Noi strigăm toţi: „Aleluia!
Tu zdrobeşte-l pe vrăjmaş!
Fă-ne scurtă cărăruia
Către sfântul Tău Oraş!“