Se vorbește-n adunare

Se vorbește-n adunare,
De-un Samaritean milos,
O învățătură care,
E trimisa de Hristos,
Se vorbește despre milă,
Dar... nepăsători suntem,
Căci suspină azi bolnavii,
Sunt uitați... nu-i vizităm.

Se vorbește de iubire,
Însă nu ne mai iubim,
Stă în frunte astăzi bârfa,
Pe cel slab îl prigonim,
Nu mai suntem frați în Domnul,
Vrăjmășia-i printre noi,
Plini de sine... de mândrie,
Toți ne credem mari eroi.

Un cuvânt fără trăire,
Este astăzi trâmbițat,
Unul stă la masa-ntinsă,
Altul e flămând... sărac,
Unii haine au dar scumpe,
Altul fără încălțări,
Unii sunt lipsiți de pâine,
Alții plini sunt de averi.

Unii plini mereu de sine,
Uită că sunt pelerini,
Alții umiliți pe cale,
Se numesc aici creștini,
Unii în vacanțe scumpe,
Alții casa lor nu au,
Unii construiesc palate,
Alții pe pământ gol stau.

E trăită pocăința,
Unii cum o au în gând,
Alții plini doar de iubire,
O trăiesc după cuvânt,
Unii merg pe urma care,
Plină este de plăceri,
Alții doar pe urma albă,
Care duce după zări.

Unii cu boliduri scumpe,
Alții plini de răni pășesc,
Căci ei îl iubesc pe Domnul,
Ceilalți spre amvon grăbesc,
Faima este mult dorită,
Căci e astăzi mai presus,
Dragostea care-i de sine,
După care. . de Isus.

Doamne iartă rătăcirea,
Dar și nepăsarea grea,
Fă din nou azi o trezire,
Dar... nu cu nuiaua Ta,
Să-i cobori de pe-nălțime,
Pe cei mândri și făloși,
Ce se cred azi plini de sine,
Se văd mari, dar și faimoși.

Lasă Duh de cercetare,
Mai adânc să cercetăm,
Mersul nostru și trăirea,
Astăzi ce ne-o lăudăm,
Să deschidem larg cu toții,
Ochii pentru a vedea,
Cât de-ngustă este calea,
Către-Mparația Ta.
Amin