Se usucă-ncet azi pomii

Se usucă-ncet azi pomii, care Domnul i-a sădit,
Căci au stat în nepăsare, într-o vreme de hrănit,
Au băut ape murdare, care frunza le-a uscat,
La o mică adiere, vântul jos azi i-a culcat.

Dar și florile-nforite, ele-ncet se ofilesc,
C-au gustat otrava lumii, astăzi nu mai înfloresc,
Azi miros doar a parfumul, ce miroase a păcat,
Că în vremuri schimbătoare, de veghe nicicând n-au stat.

Se opresc în zbor sub soare, păsările călătoare,
Ce spre Țara de acasă, încercau mereu să zboare,
Prea puternic a fost vântul, aripile-a coborât,
Că pe drum... din hrana lumii, ele-ntruna s-au hrănit.

Au rămas azi în picioare, doar pomii ascultători,
Care n-au băut din apa, ce cădea cândva din nori,
Au răbdat ca să apară, Cel ce-i soare în grădină,
Să le dea din apa vie, într-o zi mult mai senină.

Dar mai sunt flori înflorite, care nu s-au ofilit,
Stau cu floarea înspre soare, și-ntr-un timp mai prigonit,
Să fie mereu frumoase, după placul Celui sfânt,
Ca să fie înflorit-a Lui grădină pe pământ.

Sunt și păsari călătoare, ce-au lăsat mereu să fie,
Zborul lor în mâna Celui, ce-l va duce-n veșnicie,
Chear de-a fost vre-odată cerul, el de nori întunecat,
Păsările pe-a Lui mână-ntodeauna au zburat.

De-ar fi fost hrană Cuvântul, pentru cei ce sunt pierduți,
Pentru păsări călătoare, pentru flori și pomi căzuți,
Astăzi înspre veșnicie, tot pământul se-ndrepta,
N-ar fi fost o uscătură, în popor... grădina Sa.