Se strigă poate ultima chemare

Se strigă poate ultima chemare,
Din slava cea divină ce acum,
Din zorile de ziuă ne tot spune,
Că este-aproape un sfârșit de drum.

Se-aude astăzi glasul ce-i mai cheamă,
Pe cei pierduți în gol amăgitor,
Îi cheamă să le dea din hrana sfântă,
Și apă din al vieții viu izvor.

Se-aude azi cum cerul se deschide,
S-aducă poate ultimul cuvânt,
Și cere celor de pe căi străine,
Cu Domnul să încheie legământ.

Le cere să-și întoarcă astăzi fața,
Spre cerul ce îi strigă ne-ncetat,
Căci vine Domnul și sfârșește timpul,
În care azi pământul e strigat.

Mai cheamă astăzi suflete pierdute,
Dar este-acea chemare de sfârșit,
Azi vremurile spun că este-aproape,
O zi când vom intra în infinit.

Și strigă înc-odată să-și ridice,
Privirile acei ce-s aplecați,
Doar Lui să i se-nchine, să nu fie,
Ei celui rău în viață închinați.

Se strigă poate ultima strigare,
Căci se arat-aproape un apus,
Acel care vestește răsăritul,
Ce veșnic el va fi căci e de sus.

El este răsăritul vieții care,
Apus nu va avea ea niciodat,
Căci sus în cer vom fi o veșnicie,
Sub raze cu un veșnic Împărat.

Dar astăzi s-ascultăm acea chemare,
Ce-o strigă gura Celui ce e viu,
El vrea să ne salveze din robie,
Mai vrea ca să ne scoată din pustiu.

Acasă să ne ducă vrea în ceruri,
În locul cel divin și minunat,
Să luăm cu toți aminte azi la glasul,
Din ceruri auzit azi ne-ncetat.
Amin(diana)